Stiri Finanțe

Zona Euro la vârful ciclului economic

1 sept. 2017 3 min

Zona Euro la vârful ciclului economic

Reading Time: 3 minute

PIB BT 1Economiştii de la Banca Transilvania atrag atenţia asupra faptului că evoluțiile recente ale indicatorilor macroeconomici din Zona Euro arată că regiunea se află în faza de vârf a ciclului economic post-criză.

Acest ciclu a demarat în a doua jumătate a anului 2013, cu un decalaj de patru ani față de cel din Statele Unite, dat fiind că regiunea s-a confruntat cu două valuri de criză: în sectorul financiar-bancar privat și în sfera finanțelor publice, arată Andrei Rădulescu, senior economist BT, în analiza BTmacroFOCUS.

Indicatorii de încredere la nivel de regiune au atins în perioada recentă cele mai ridicate valori din perioada pre-criză. De  asemenea, indicatorii coincidenți s-au ameliorat în ultimele luni, fiind înregistrate maximele din 2011, perioada de dinainte de incidența celui de-al doilea val al Marii Recesiuni (problema datoriilor suverane).

Andrei Rădulescu arată că la aceste evoluții au contribuit factori externi (climatul macro-financiar global favorabil, cu impact pentru exporturi), dar mai ales regionali:

1.scăderea  costurilor  de  finanțare  spre  valori minime record (în contextul politicii monetare relaxate fără precedent implementată de Banca Centrală Europeană în ultimii ani);

2.resimțirea reconfigurării guvernanței economice cu scopul de a întări funcționarea Uniunii Monetare Europene;

3.rezultatul alegerilor din Franța, a doua economie a regiunii.

somaj btȘomajul, la cele mai reduse nivelui după 2008

Ciclul investițional post-criză s-a resimțit pe piața forței de muncă, aspect reflectat de declinul ratei șomajului în regiune, spre cele mai reduse niveluri de la finele anului 2008.

Conform estimărilor preliminare Eurostat inflația din regiune s-a situat la 1,5% an/an în august, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni.

Faza de vârf a ciclului economic post-criză este confirmată și de diferențialul dintre dinamica PIB-ului și evoluția ritmului potențial, explică economistul șef al BT.

estimari econometrce bt“Nu în ultimul rând, subliniem faptul că se acumulează semnale de intrare în faza de maturitate a acestui ciclu economic post-criză în Zona Euro, sub influența mai multor factori: maturitatea ciclului industrial global; perspectiva majorării costurilor de finanțare; problemele structurale (inclusiv demografice) cu care se confruntă țările europene; incertitudinile determinate de Brexit”, explică Andrei Rădulescu.

Indicatorul Sentix care măsoară încrederea investitorilor din regiune s-a stabilizat în perioada recentă, după ce a atins maxime istorice. De asemenea, pe piața forței de muncă numărul de șomeri a crescut cu 73 de mii în iulie la 14,9 milioane în iulie, lună în care rata șomajului a stagnat la 9,1%.

“Pentru trimestrele următoare ne așteptăm la consolidarea ciclului economic post-criză în Zona Euro, mai ales în absența unor șocuri importante din sfera macro-financiară globală”, arat[ economistul.

Conform scenariului macroeconomic central al Băncii Transilvania economia Zonei Euro ar putea crește cu 2,1% an/an în 2017, cea mai bună dinamică din 2010, într-o evoluție determinată de contribuția cererii interne, susținută de politica economică acomodativă.

“Pentru  2018 –2019 ne așteptăm la decelerarea graduală a economiei, în convergență spre potențial: ritmuri medii anuale de 1,7%, respectiv 1,8%. În acest scenariu previzionăm accelerarea inflației spre valori medii anuale de 1,5% în 2017, respectiv 1,9% în 2018 și 2019”, spune Andrei Rădulescu.

Evoluția  economiei  la  un  ritm  peste  potențial  și  convergența graduală a inflației spre ținta de 2% contribuie la creșterea probabilității ca Banca Centrală Europeană să iasă din politica monetară relaxată fără precedent în 2018, crede economistul, adăugând că semnale concrete în această direcție ar putea fi lansate la ședința de politică monetară programată pe 7 septembrie.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: