Ziua Sectorului Digital Românesc, organizată pentru prima dată la Parlamentul European
Reading Time: 3 minuteParlamentul European a găzduit, pentru prima dată, Ziua Sectorului Digital Românesc, (Romanian Digital Day) un demers pentru cunoașterea și recunoașterea performanței industriei digitale din România, dar și o oportunitate de a prezenta contribuția românească la dezbaterea europeană aferentă acestui sector.
Evenimentul organizat la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu și promovat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Transilvania Digital Innovation Hub, RoboHub Bucharest, Innovation Labs, a adus împreună reprezentanți din partea Comisiei Europene, Parlamentului European, Guvernului României și Parlamentului României.
“Sectorul digital este unul dintre pilonii de bază ai dezvoltării economice a României, contribuind cu peste 6% la PIB-ul României, cu o creștere rapidă în ultimii ani, ce ne plasează pe primele locuri din regiune în această industrie.
Din păcate, în pofida potențialului, sectorul digital din România nu este suficient de conectat la dezbaterea europeană și nu profită pe deplin de toate oportunitățile, inclusiv cele financiare, disponibile la nivelul Uniunii Europene. Această situație m-a determinat să organizez la Bruxelles prima ediție a Romanian Digital Day ( Ziua Sectorului Digital Românesc), cu sprijinul grupului S&D.
În cadrul acestui eveniment le-am oferit prilejul actorilor din sectorul digital românesc de a-și expune la Bruxelles punctele de vedere, de a prezenta inițiativele inovative și eficiente pe care le-au implementat, precum și de a interacționa cu reprezentanți de marcă ai instituțiilor europene și autorităților publice din România”, a declarat, în cadrul Romanian Digital Day, europarlamentarul Victor Negrescu (S&D), organizator al evenimentului și deținător, în anul 2015, al premiului “Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală”.
Dezbaterile au început cu un panel panel, dedicat educației digitale și inovației, în cadrul căruia Ana-Maria Stancu, CEO al Bucharest Promo Robots și fondator al Robohub, a subliniat necesitatea adaptării industriei la schimbările structurale din prezent:
„Pandemia de COVID-19 ne-a luat prin surprindere și a trebuit să identificăm rapid modalități prin care să putem continua să oferim o educație de calitate copiilor din Uniunea Europeană. Din păcate, majoritatea soluțiilor folosite în școli nu au fost cele europene. Ne aflăm astăzi într-o altă criză, cea energetică, iar școlile se gândesc deja să revină online din cauza facturilor mari. Prezentând ideile românești în acest domeniu, putem contribui la dezvoltarea și scalarea unor soluții europene comune”.
Cel de-al doilea panel a fost dedicat dezvoltării regionale a sectorului digital. Bianca Muntean, coordonatoare a Transilvania Digital Innovation Hub, a subliniat, în intervenția sa, faptul că România este o țară a contrastelor, iar excelența nucleelor de inovare este umbrită de indicatori slabi în statisticile DESI:
„Dorim să schimbăm prin eforturi colective această stare de fapt și să facem mai mult pentru dezvoltarea strategică și sustenabilă a campionilor noștri digitali. Împreună cu toți actorii din ecosistem construim comunități de inovatori digitali, consolidăm capacitățile pentru digitalizare și profesiile viitorului și susținem dezvoltarea și testarea tehnologiilor de vârf prin proiecte de cercetare și inovare. Sperăm ca acest eveniment, pe care l-am co-organizat, să devină o tradiție și un motiv de mândrie atât pentru România, cât și pentru Europa”.
Răzvan Rughiniș, cadru didactic al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, a arătat, în cadrul celui de-al doilea panel, că programul Innovation Labs, pe care l-a co-fondat, reprezintă un accelerator de tehnologie ancorat în mediul universitar care, începând cu anul 2013, a deschis campusurile universitare românești către o abordare experiențială:
„Adaptând complementar cele două modele americane – respectiv cel al universităților de tip MIT, bazate pe cercetare, cu cel al universităților de tip Stanford, axate pe dezvoltarea de produse – am adăugat preocupărilor vizând excelența academică o dimensiune de autonomie a proiectelor studențești. Innovation Labs completează transferul de cunoștințe dintre profesori și studenți cu experiențe care cultivă abilitățile de afaceri și de comunicare ale studenților.
Ei învață, prin metoda bazată pe încercare și eroare, să formuleze o viziune coerentă a unui produs digital, să alinieze o echipă capabilă să livreze un prototip și să-și ancoreze munca în bucle de feedback centrate pe utilizatori”.
Evenimentul s-a încheiat printr-o dezbatere despre elaborarea politicilor și oportunitățile de investiții, coordonată de către Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, singura organizație reprezentativă pentru IMM-uri la nivel național, care a subliniat importanța oportunității de a aduce în fața Europei modelele de bună practică românești, punând accent pe propunerile de politici publice care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului european:
„Am prezentat în premieră, la nivel european, datele din Carta Albă a IMM-urilor din România, cu accent pe activitățile de inovare. De asemenea, am susținut temele proiectului România – Tech Nation, proiect care în aceste zile împlinește trei ani de la lansare. România se poate mândri cu un ecosistem tehnologic în continuă expansiune, iar rolul nostru este să arătăm Europei aceste rezultate”.
În cadrul acestui panel au fost prezenți Sebastian-Ioan Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Anthony Whelan, consilierul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe zona digitală, Eva Kaili, vicepreședinta Parlamentului European, eurodeputații Dan Nica și Cristian Bușoi, precum și Dragoș Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz