Zitec se mută în sediu nou și investește în startup-uri internaționale
Reading Time: 2 minuteZitec a inaugurat noul sediu al companiei, într-un spațiu neconvențional, desfășurat pe o suprafață de 1.700 mp în Timpuri Noi Square. Cu o investiție de aproximativ 450.000 de euro, noul sediu găzduiește 120 de angajați ai companiei, fiind proiectat să cuprindă până la 190 de specialiști IT, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec. Un alt sediu există și la Brașov, unde compania are 20 de angajați.
Universul science fiction (Star Trek, Dune) și spațiul cosmic sunt motivele principale pe care Zitec le-a folosit în design-ul noului birou. În conceptul noului birou au fost folosite elemente caracteristice pasiunilor comune împărtășite de echipă: literatura, filmele science fiction și muzica. Conceptul a fost realizat de studioul de arhitectură Prographic, iar elementele grafice au fost concepute intern, de către echipa de Graphic Design a Zitec. Ilustrațiile din spațiile de întâlnire au fost desenate de către Andrei Moldovan, desenatorul revistei “Harap Alb continuă”, și Bogdan Chelaru, desenator al benzii desenate “Tinerețe fără bătrânețe”.
Potrivit lui Lăpușan, estimarea cifrei de afaceri Zitec pentru 2018 este de aproximativ 6,4 milioane de euro, în creștere cu 28% față de 2017. Pe lângă înscrierea la 10 proiecte de finanțare europeană, alături de alte organizații, Zitec investește in startup-uri internationale, urmând să vină cu mai multe detalii în iulie/august, a precizat oficialul companiei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz