Zitec lansează fabrica de NFT-uri
Reading Time: 2 minuteZitec lansează NFTăria – fabrica de NFT-uri, pentru a susține companiile sau persoanele fizice în procesul de creare și monetizare al unui NFT propriu.
NFT-urile sunt cea mai recentă direcție din lumea criptomonedelor și a tehnologiei blockchain, reprezentând tokenuri non-fungibile (care nu poate fi înlocuit cu altul de același fel, de aceeași calitate și aceeași cantitate, în cazul când formează obiectul unei obligații) care certifică și garantează dreptul de proprietate și autenticitate asupra artei sau a bunurilor digitale. Acestea pot fi opere în exclusivitate, video-uri cu momente memorabile, GIF-uri, fragmente muzicale experimentale sau oricare alt bun non-fungibil. NFT-urile pot fi tranzacționate precum criptomonedele și, fiindcă sunt ediții limitate care pe viitor pot valora mai mult decât în momentul achiziției, cererea pentru NFT-uri este în continuă creștere.
Un proces complex
Procesul de lansare a unui NFT este, însă, destul de complex. Deși crearea propriu-zisă a bunului digital nu este neapărat cea mai dificilă parte, trebuie să cunoști particularitățile platformelor de NFT-uri existente ca să o poți alege pe cea care ți se potrivește. Iar cel mai important este să înțelegi cum funcționează tehnologia de tip blockchain, ca să poți dezvolta un smart contract (codul cu regulile de guvernare a NFT-ului pe blockchain) care te va ajuta să îți digitalizezi arta în sine și ulterior, în procesul de monetizare.
”Popularitatea NFT-urilor a explodat începând cu finalul anului trecut, iar experiența de peste 5 ani în proiecte dezvoltate pe tehnologia blockchain, câștigată odată cu preluarea Under Development Office – una dintre cele mai populare companii de blockchain development din Europa -, ne-a încurajat să creăm NFTăria. Astfel facem un alt pas înspre susținerea companiilor pe drumul către un viitor digital.” a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.
Printre clienții Zitec cu proiecte dezvoltate pe tehnologia blockchain se numără Aurus.io, un proiect de tokenizare de aur evaluat la 150M USD, Gibraltar Blockchain Exchange, Persona Airlines, Transavia Airlines sau Société Générale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz