Zitec caută 60 de specialiști IT și trece definitiv la modul de lucru hibrid
Reading Time: 3 minuteZitec, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a crescut echipa cu peste 65% pe durata pandemiei, de la 160 de specialiști în martie 2020, la 265 în prezent. Totodată, compania a trecut definitiv la modul de lucru hibrid, ceea ce permite membrilor echipei să decidă individual opțiunea privind desfășurarea activității, din birou sau la distanță.
Noi angajări
Zitec își propune extinderea echipei cu cel puțin 60 de specialiști, atât pe roluri tehnice de programare în PHP, iOS, Android, Node.Js, React JS, poziții de Quality Assurance, Project Management, precum și în departamentele de suport: financiar, resurse umane, marketing sau vânzări.
Încă de la debutul pandemiei, compania a luat decizia ca întreaga echipă să-și desfășoare activitatea în sistem remote. În migrarea rapidă la un mod de lucru exclusiv de la distanță a contat foarte mult și faptul că, de mai mulți ani, Zitec oferea posibilitatea membrilor echipei de a lucra de acasă oricând și pe orice perioadă de timp își doresc, fiind una dintre primele companii de IT din România care a introdus politica de Work from home nelimitat.
Sondaj intern
Pentru a decide modul de lucru pe care Zitec îl va adopta în continuare, dar și din dorința de a ține cont de preferințele tuturor membrilor echipei, compania a realizat un sondaj intern în ceea ce privește opțiunile în care aceștia vor să-și desfășoare activitatea. Potrivit sondajului, peste 60% dintre colegi doresc să lucreze de acasă, 20% vor să lucreze de la birou, iar 20% preferă un mod de lucru hibrid, atât de acasă, cât și de la birou. Astfel, membrii echipei Zitec au posibilitatea de a lucra exclusiv de acasă, de a reveni la birou atunci când doresc și, mai mult, de a alege să lucreze la oricare dintre sediile companiei din București sau Brașov, în funcție de modul de lucru pe care aceștia îl consideră eficient pentru ei.
„Am preferat să nu impunem o politică rigidă la nivel de companie cu privire la modul de lucru post-pandemie și am decis să lăsăm lucrurile să se așeze în mod natural, bazându-ne pe principiul că prețuim flexibilitatea, dar și asumarea responsabilității în cadrul echipelor. Prin urmare, am luat hotărârea să trecem la un mod de lucru hibrid, astfel încât fiecare membru al echipei să poată alege cea mai bună opțiune pentru el. Oferim în continuare colegilor noștri stabilitate, siguranță și suport în a gestiona acest context pandemic cu toate schimbările pe care le-a generat, păstrând în același timp un nivel ridicat de transparență și de comunicare la nivelul întregii companii, astfel încât să putem preveni din timp orice risc care ar putea apărea odată cu modul de lucru hibrid”, a declarat Florentina Greger (foto), Chief Talent Experience Officer în echipa Zitec.
Interacțiunea offline, importantă
În același timp, periodic, compania încurajează interacțiunea față în față a colegilor, indiferent că sunt discuții despre evoluția proiectelor sau ieșiri după program. Astfel, Zitec se preocupă constant să creeze diverse oportunități, ținând cont de situația epidemiologică, în care membrii echipei să poată interacționa fizic unii cu ceilalți, prin ieșiri lunare, evenimente interne sau teambuilding-uri devenite deja tradiție în companie. Acestea sunt cu atât mai necesare, cu cât echipa Zitec este într-o creștere continuă, noii membri având nevoie de astfel de contexte sociale prin care să-i cunoască pe ceilalți colegi.
Recomandările externe, de noi angajați, răsplătite
Compania se află în căutare de noi colegi pentru cele 60 de posturi disponibile, desfășurând o campanie de recomandări externe, parte a eforturilor de creștere a echipei.. Astfel, cei care cunosc o persoana potrivită pentru a se alătura echipei Zitec, pot trimite CV-ul pe email, la recomanda@zitec.com, iar în cazul în care aceasta este angajată, persoana care a făcut recomandarea va fi răsplătită de Zitec cu un voucher pentru o vacanță de două persoane în Cappadocia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz