„Zilele Enescu”, pe platforma Raiffeisen Art Proiect
Reading Time: 2 minuteRaiffeisen Bank lansează pe platforma Raiffeisen Art Proiect, Stagiune Virtuală, https://art.raiffeisen.ro/, evenimentul Zilele Enescu: trei zile și trei nopti, o aniversare cu poveste, dedicat zilei de naștere a marelui compozitor, George Enescu (19 august 1881).
Programul celor trei zile Enescu pe platforma Raiffeisen Art Proiect:
Miercuri, 19 august
ora 11.00: dezbatere live dedicată Concursului Enescu, cu Mihai Constantinescu, preluată de la organizatorii Concursului Enescu, în secțiunea Conversații;
ora 19.30: documentarul “Acasă la George Enescu”, realizat de Cronicarii Digitali, în secțiunea Explorator;
Joi, 20 august
ora 19.00: tur virtual online “Pe urmele lui Enescu prin București”, cu Interesting Times Bureau;
Sâmbăta, 22 august
ora 10:00: tur pietonal (offline),” Experiență Enescu în București”, ghid Anita Sterea;
Echipa Cronicarii digitali reia, într-un video de 18 minute „Acasă la George Enescu” călătoria făcută de marele muzician înaintea plecării lui din România. În 1946, George Enescu, mânat parcă de o premoniție, a hotărât să viziteze fiecare dintre casele în care a locuit. O făcea pentru ultima dată pentru că nu a mai revenit în România. Cronicarii digitali au refăcut întocmai acest traseu pe care l-au prezentat, în premiera, în ediția 2019 a Festivalului Enescu. Perioada de difuzare a acestui video va fi între 19 august (19.30) și 16 septembrie. Autorii filmului sunt: Horia Sirghi (Zaiafet), Cristian Simonca (Blogul lui Otravă), Vlad Efenie, Dana Gonț, Bogdan Buzuleac și Ionut Costea (Goguci). Proiectul a fost realizat de echipa Cronicarii digitali în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” ediția 2019 și a fost susținut de Raiffeisen Bank.
Joi 20 august de la ora 19.00 în turul virtual «Pe urmele lui Enescu prin București» vom afla despre legătura strânsă dintre Enescu și Reginele României, relația de iubire dintre Maruca Cantacuzino și George Enescu, locurile în care a locuit în București, rolul pe care l-a avut în dezvoltarea Ateneului Român sau relațiile sale cu personalități ale lumii muzicale bucureștene. Turul online va dura o oră și jumătate și poate fi urmărit în direct în secțiune Explorator din #StagiuneaVirtuala, la finalul sau având loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în care cei interesați pot afla mai multe detalii de la ghizi.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz