Zilele Biz 2020: CSR – Masters of Uncertainty
Reading Time: 3 minuteSustenabilitea, CSR-ul sau acel “social purpose” reprezintă un domeniu care a câștigat mult teren în România în ultimii ani, fiind inclus negreșit în planurile de comunicare sau în strategiile de business ale companiilor, însă publicul larg e puțin familiarizat cu acești termeni. Cu toate acestea, odată cu pandemia de COVID-19, companiile au avut ocazia să demonstreze că nu aplică doar la nivel teoretic aceste concepte care sună frumos, ci sunt prezente și mereu pregătite să acționeze în folosul comunităților. Mediul privat a demonstrat în 2020 că trebuie să ne orientăm întotdeauna către brandurile care fac bine, pentru că nu vor dezamăgi într-o situație de criză.
În cadrul zilei de CSR, vom discuta cu acele Companii de Bine care au ajutat România să se vindece în această perioadă incertă și vom afla ce arii sunt încă neexploatate, pentru a avea o hartă cât mai clară a inițiativelor de acest fel din țara noastră.
2020 a fost un an tumultuos la nivel global, care a adus cu sine și multe perturbări în domeniul sanitar, al politicii, societății, economiei și mediului. Reacționând rapid la aceste schimbări, mediul de business a adoptat o poziție proactivă, în ciuda haosului care domina.
Vom asculta un keynote speech pentru a descoperi cum s-au mobilizat liderii de business pentru a aduce schimbarea în România. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă nu au mai fost doar o parte a strategiei, ci, în 2020, transparența și responsabilitatea au devenit mantra modului actual de a conduce afacerile. În plus, vom afla în ce fel digitalizarea a deschis oportunități extraordinare în rezolvarea problemelor din societățile actuale în cele mai eficiente moduri.
KEYNOTE SPEAKER:
- Melania Medeleanu, Co-Fondator, Asociația Zi De Bine; Co-Fondator și Președinte, Asociația Magicamp
Companiile care au știut să aleagă sustenabilitatea în fiecare aspect al businessului au pariat pe o carte câștigătoare. Strategiile lor au impact pe termen mediu și lung și dezvoltă într-un mod durabil nu doar businessul, ci și comunitățile și societatea în care își dezvoltă activitatea.
Vom avea alături lideri de renume în industrie, care își propun să inspire alte companii, prin puterea exemplului și prin bunele practici pe care le implementează alături de echipele pe care le conduc, pentru a crea împreună o Românie mai bună.
SPEAKER:
- Sonia Năstase, Business Executive Officer, Nestle Nespresso România
Companiile care au știut să aleagă sustenabilitatea în fiecare aspect al businessului au pariat pe o carte câștigătoare. Strategiile lor au impact pe termen mediu și lung și dezvoltă într-un mod durabil nu doar businessul, ci și comunitățile și societatea în care își dezvoltă activitatea.
Vom avea alături lideri de renume în industrie, care își propun să inspire alte companii, prin puterea exemplului și prin bunele practici pe care le implementează alături de echipele pe care le conduc, pentru a crea împreună o Românie mai bună.
SPEAKERI:
- Mihaela Niță, Corporate & Government Affairs Manager, Coca-Cola România
- Alice Nichita, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România
O companie sustenabilă este un erou modern, deoarece trebuie să lupte în primul rând cu schimbarea mentalităților. Cu schimbarea paradigmei și transformarea realității în una care va oferi o lume mai bună pentru generațiile viitoare. Numai cei care știu cum să transforme această realitate, să o modeleze în beneficiul mediului, al comunităților și al oamenilor vor fi liderii durabilității pe termen lung.
Ei sunt eroii de astăzi, cei care fac din CSR un dar pentru oamenii de mâine.
SPEAKERI:
- Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR LIDL România
- Gabriel Sescu, Președinte Banca pentru Alimente
- Gina Neacșu, voluntar la Asociația David Alexandru
- Elena Dinu, expert în problematica reducerii risipei alimentare
Organizațiile care au știut să aleagă sustenabilitatea au pariat pe o carte câștigătoare. Strategiile lor au impact pe termen mediu și lung și dezvoltă într-un mod durabil comunitățile și societatea în care își dezvoltă activitatea.
Vom avea alături lideri de renume, care își propun să inspire societatea, prin puterea exemplului și prin bunele practici pe care le implementează, pentru a crea împreună o Românie mai bună.
MOTIVATIONAL SPEAKERI:
- Carmen Uscatu, Co-Fondator Asociația Dăruiește Viața și Oana Gheorghiu, Co-Fondator, Asociația Dăruiește Viața în dialog cu Alex Grecu
SPEAKERI:
- Marian Rădună, Vicepreședinte, Geeks For Democracy
- Alexandru Ion, co-fondator și co-președinte Ideo Ideis
- Pavel Bartoș, actor
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz