Antreprenori Management Marketing

Zilele BIZ 2015, un eveniment manifest despre realizari, oameni si idei de afaceri

19 nov. 2015 6 min

Zilele BIZ 2015, un eveniment manifest despre realizari, oameni si idei de afaceri

Reading Time: 6 minute

Saptamana trecuta a avut loc a 14-a editie a conferintei Zilele Biz. Timp de cinci zile, evenimentul a reunit manageri, antreprenori, inventatori, consultanti, investitori, ONG-uri si profesionisti in marketing si publicitate intr-un demers unic care analizeaza tendintele din cinci domenii cheie in activitatea de zi cu zi: Antreprenoriat, Inovatie, Management, CSR si Media & Marketing.

Conferinta a reunit lideri si nume mari din businessul romanesc, dar si speakeri internationali, care au prezentat noul mod in care se fac afacerile, cu focus pe valoare si implementare.

Invitatii au vorbit in egala masura despre esec si succes, despre munca asidua din spatele unui proiect reusit si despre rolul fundamental pe care il au ideile in business, dar si despre procesul de decizie si implementare. Mai mult, au oferit solutii provocarilor din contextul actual, marcat de evolutiile tehnologice.

O mare reusita a acestei editii a fost audienta conferintei care a reunit profesionistii din piata si care a impus in fiecare zi un ritm puternic prezentarilor si a solicitat vorbitorii cu intrebari si comentarii pline de substanta.

Am adus pe scena evenimentului oameni pentru care vorbesc realizarile si companii care au inteles ca cel mai bun «company profile» este reprezentat de activitatea si reusitele echipei si m-am bucurat sa vad ca in acest spirit s-au prezentat proiecte, afaceri si idei care au atras multe aplauze si felicitari. Exista speranta! Este mesajul clar pe care evenimentul l-a transmis in fiecare sesiune. Iar invitatii nostri vor fi multa vreme, de acum inainte, in atentia lumii de business. Convinsa ca i-am ales pe cei mai buni dintre cei buni, vreau sa multumesc fiecaruia in parte pentru prezenta, asa cum vreau sa le multumesc celor care au venit cu trenul, cu masina si avionul, din intreaga tara pentru a fi alaturi de noi, dar si celor care si-au luat concediu si au fost in fiecare zi, la Zilele Biz” a declarat Marta Usurelu, redactor sef si actionar majoritar al revistei Biz.

Invitatii de la Zilele Biz

Zeci de speakeri au prezentat afaceri, oameni, idei si studii de caz inedite. Astfel ca participantii au fost invitati sa ia parte si la sesiuni si workshop-uri dedicate celor cinci segmente de business.

In Ziua de Antreprenoriat s-a vorbit cu cartile pe masa despre ce inseamna sa ai un business in Romania. Am aflat ca succesul unei companii se datoreaza in mare parte angajatilor, ca liderilor le este greu sa formeze o echipa buna, ca nu oricine cu o idee buna poate fi antreprenor si ca sunt mai bune zece idei proaste puse in practica decat una sclipitoare, dar neexploatata. Doar cei care joaca corect si isi asuma responsabilitatea pot castiga un loc bun in domeniul in care intra.

„O calitate importanta a antreprenorului este o buna capacitate de analiza si sinteza. Un business plan bun trebuie sa fie inteligibil, concret, o scrisoare scurta”, spune Radu Georgescu, partener fondator GECAD Group, care adauga ca „marile companii din zilele noastre nu au fost primii jucatori pe piata, ci doar au avut un business plan bine executat.”

Pentru Dragos Petrescu, CEO City Grill, responsabilitatea este calitatea cea mai pretioasa a unui antreprenor. „Astazi trecem mai mult ca niciodata prin momentul T zero, pentru ca este un punct de schimbare majora in industrie. Tragedia din clubul Colectiv ne obliga la rescrierea regulilor pentru viitorul industriei. In urmatoarea perioada se vor inchide localuri pe capete. Ai un teren perfect de actiune acum, cum nu aveai in urma cu trei patru ani”, a conchis Dragos Petrescu.

Daniel Bobu, Director, Enterprise Marketing, Enterprise Business Unit la Vodafone Romania, a prezentat modul in care Vodafone ajuta initiativele antreprenoriale, dar si businessurile cu vechime in piata sa profite de noile tehnologii pentru a obtine un avantaj competitiv. Un factor important, dar de multe ori neglijat in antreprenoriat, este creativitatea, fapt subliniat de Anca Nuta, Head of Identity & Communication la UniCredit Bank, o companie care a decis sa sustina ideile creative ce se concretizeaza in demersuri antreprenoriale.

Ziua de Inovatie a fost deshisa de reprezentantul MB Telecom, singura companie din lume care a castigat de doua ori Marele Premiu al Salonului de Inventii de la Geneva. Dupa introducerea pe piata a tehnologiilor inovatoare Roboscan, MB Telecom a inregistrat o crestere de 700% a cifrei de afaceri. Adrian Bizgan a prezentat un studiu realizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), conform caruia o crestere a cheltuielilor de cercetare dezvoltare cu 0,1% din PIB ar putea sa creasca veniturile PIB cu aproximativ 1,2% pe termen lung.

Tot in aceasta zi a fost prezentat si studiul TRUTH ABOUT GLOBAL BRANDS, lansat in exclusivitate in Romania de Truth Central, parte a grupului McCann. Studiul a fost realizat pentru a vedea modul in care tehnologia schimba brandurile si atitudinea consumatorilor fata de schimbarile din peisajul actual al globalizarii. Oportunitatile economiei digitale si felul in care inovatiile tehnologice transforma deja orasele si afacerile, mutandu-le in zona smart, au fost detaliate de Andrei Cepoi, Manager de vanzari ICT la Telekom Romania.

Liderul este cel care lumineaza pe cei din jurul lui, a declarat Mihai Ghyka, Consultant Dalprincipe Consulting, la Ziua de Management. Mihai Ghyka a venit la Zilele Biz cu o abordare diferita si a facut portretul a trei tipuri de lideri: arhitectul, pescarul si pilotul. Afla ce fel de lider esti aici. De oricare tip ar fi, “liderul trebuie sa aiba integritate”, considera Radu Ionescu, Director General Docentris.

O alta concluzie a zilei a fost ca, atunci cand ajungi pe o pozitie de management, nu mai conteaza in primul rand ce crezi si gandesti, ci ce cred si gandesc ceilalti despre tine. “Nimic nu e gratis. Orice inseamna beneficii mai multe, vine la pachet cu responsabilitati si sacrificii si mai mari”, considera Madalina Uceanu, Managing Partner, CareerAdvisor.

Ziua de CSR a venit si cu strategii de fundraising si concluzii simple, dar greu de asumat. Cea mai buna metoda de fundraising este de a spune cat mai bine povestea si nu de a negocia sponsorizari. O alta idee care ar trebui asumata este faptul ca ar trebui sa se transforme corporate social responsibility in human social responsibility.

Aceasta zi a venit si cu momente emotionante povestite de Iulian Angheluta, care coordoneaza actiunile Asociatiei Free Miorita:“Nu vreau sa va spun despre emotia pe care au simtit-o copiii cand au apasat pe intrerupator. Am plans alaturi de oameni care au aprins becul si am fost socat sa vad multi oameni si companii care nu se implica desi au resurse.”

Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale, a subliniat felul in care, sprijinind cultura, companiile pot ajuta la promovarea valorilor si modelelor cu adevarat valoroase, ce pot duce o comunitate si o societate la urmatorul nivel de dezvoltare.

Ultima zi, Ziua de Media & Marketing, a adus idei care au captat atentia, dar care au si intrigat publicul. Unele dintre ele au fost prezentate de Felix Tataru, presedintele-fondator al GMP Group, iar doua concluzii interesante sunt faptul ca “Extrovertii fac miscari rapide, introvertii fac miscari adanci.” si ca “Nu poti sa folosesti lucruri ale trecutului pentru a le duce in viitor.”

Felix Tataru a vorbit de asemenea despre diferenta dintre transformare si schimbare, explicand ca “Schimbare inseamna sa te uiti la ceea ce nu merge si sa imbunatatesti. Transformarea inseamna sa imbunatatesti din ceea ce ai cel mai bun.” Dar trebuie inteles ca “Ori ne transformam, ori murim. O schimbare minora, graduala, poate sa ne omoare, iar o schimbare radicala poate sa ne salveze.”

A urmat o sesiune “semnata” Aneta Bogdan, Managing Partner al Brandient, companie inclusa in prestigiosul HALL OF FAME REBRAND, care a dezbatut intr-un mod unic provocarile industriei creative locale in contextul transformarilor tehnologice, legislative, dar mai ales, in contextul schimbarii competitiei globale. Aneta a invitat in premiera la un eveniment dedicat comunitatii de marketing, publicitate si comunicare un CFO sa vorbeasca despre felul in care modificarile fiscale din ultima perioada au un impact major asupra acstui industriei creative.

Schimbarea este o constanta in viata noastra, dar si in cea a brandurilor, iar Stjepan Udovicic, Marketing Director la Orange Romania, a venit cu informatii pretioase desprinse din recenta schimbare realizata de companie la nivel de arhitectura de brand, dar si de servicii. Tot in aceasta zi s-a vorbit despre tipurile de mesaje cu care rezoneaza consumatorii. Mai multe idei bine fondate au reiesit din concluziile studiilor Nielsen in ceea ce priveste cele mai credibile forme de publicitate, cum rezoneaza diferitele generatii cu temele abordate in advertising si care este legatura dintre incredere si actiune.

Parteneriat pentru succes

Cu siguranta aceasta editie nu se putea bucura de succesul inregistrat fara sprijinul partenerilor care au sustinut evenimentul pentru a genera o experienta cat mai placuta participantilor si care au fost alaturi de echipa Biz si au dus fiecare idee si concept mai departe in prezentari. Sa ai curajul sa spui lucrurilor pe nume, sa iesi din zona de confort si sa renunti la limbajul corporatist, dar mai ales sa te impui ca un creator de continut este o mare calitate care s-a evidentiat in acest an din partea partenerilor. Multumim pentru o editie fara egal UniCredit Bank, Vodafone, FAN Courier, Telekom, Alpha Bank, McCANN Bucharest, HTC, Philip Morris Trading, Sameday Courier, Kyocera, Immofinanz, Genpact, Canon, BRD, Rompetrol, BCR, Orange, Avon, Staropramen, GMP Group, Tassimo, Discovery, GT grafica si tipar, Maastricht School of Management, Update, Ad Production, EFdeN, bluepoint, ActivInvest si Digital Star!

Multumim echipei exceptionale de la Hotel Novotel si de la Five’s International, dar si partenerilor media care au sustinut evenimentul: 9AM, Advanced Ideas, HR Club, IQ Ads, Wall-Street, e Jobs, Smark, Ziare.com, zelist monitor, Business24, Progresiv, The CSR Report, Retail-FMCG, Akcees, Phoenix, Cariere, Comunicate de presa, IAA, comunicate de afaceri, Prwave, nonguvernamental, Exec-Edu, Learning Network, Etarget, startups.ro, 1asig.ro, (AD)HUGGER, Manager.ro, COCOR, Manager Express, HRB expert, Calatoria Perfecta, Olivian.ro, Blitz TV, TDC, Zeppelin si Finzoom.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: