Zentiva lansează o gamă de suplimente alimentare sub brandul Aslavital
Reading Time: 2 minuteZentiva lansează o gamă de suplimente alimentare pentru femei sub brandul Aslavital și urmărește o extindere a portofoliului de suplimente.
Gama are în componență 5 produse care se adresează nevoilor actuale privind sănătatea și starea de bine – imunitate, stres, energie, somn și frumusețe. Aceste categorii reprezintă peste 20% din piața de medicamente fără prescripție și suplimente alimentare, arată compania, într-un comunicat de presă.
Zentiva deține drepturile de comercializare a brandului Aslavital pentru produse farmaceutice și suplimente alimentare, lansarea marcând o premieră – prezența pe piața suplimentelor a unei game de produse sub numele Aslavital, lansată de un producător de medicamente. Decizia Zentiva valorifică și readuce în atenție Aslavital, un brand național, de notorietate.
„Deși face parte dintr-un grup internațional, Zentiva România rămâne, în esență, un producător român de medicamente, care activează pe piață de 58 de ani. Am decis să valorificăm brandul Aslavital pentru a veni în întâmpinarea nevoilor femeilor cu prima gamă de suplimente alimentare sub acest nume. Industria de profil s-a actualizat constant în ultimii ani cu investiții importante în tehnologie, fiind capabilă să livreze soluții moderne pentru sănătate, competitive la nivel internațional”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova.
Gama Aslavital Suplimente Alimentare se adresează femeilor care caută soluții de prevenție și de menținere a sănătății în contextul stilului de viață actual. Ea oferă soluții pentru 5 dintre nevoile actuale în ceea ce privește starea de sănătate și de well-being: susținerea sistemului imunitar, calmarea și îmbunătățirea stării de spirit, menținerea nivelului de energie pe parcursul zilei, îmbunătățirea aspectului pentru unghii, păr și piele, îmbunătățirea calității somnului, arată reprezentanții companiei, în comunicat.
Potrivit studiilor cantitative și calitative desfășurate de Zentiva, aproximativ 50% dintre femeile din România sunt preocupate de susținerea sistemului imunitar și a nivelului zilnic de vitalitate. Conform acelorași studii, a fost identificată oportunitatea lansării unei game care să aibă în componență produse pentru menținerea aspectului pielii, părului și unghiilor, dar și de produse care să ajute la instalarea și menținerea unui somn sănătos. Pentru un grad maxim de complianță, suplimentele alimentare Aslavital au fost formulate pentru a putea fi administrate într-o doză unică – o capsulă pe zi.
În ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020), piața de medicamente fără prescripție medicală și suplimente alimentare a înregistrat vânzări în valoare de 971,7 mil. EUR (Conform IQVIA, sell-out, valoare, MAT. iulie 2020), înregistrând o evoluție de 18,3% față de perioada similară a anului anterior.
Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București, Praga și Ankleshwar. Fabrica din România deținută de Zentiva SA funcționează neîntrerupt din 1962, de la inaugurarea sa. În prezent, Zentiva SA este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume vândute.
Simona Cocoș, Zentiva, suplimente alimentare, Aslavital,
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz