Zentiva a început procesul de integrare a Solacium Pharma
Reading Time: 2 minuteDupă finalizarea tranzacției pentru preluare Solacium Pharma, Zentiva începe procesul de integrare a companiei, a portofoliului său de produse și a echipei.
Solacium va continua să opereze sub numele propriu, ca o companie Zentiva.
Zentiva va urmări o consolidare specifică a echipei de vânzări a companiei Solacium, pentru a realiza o promovare sinergica a produselor Zentiva și Solacium. Tranzacția extinde portofoliul general al Zentiva.
”Achiziția Solacium este un pas înainte important pentru grupul Zentiva”, declară Simona Cocoș, Director General, Zentiva România și Republica Moldova.
Zentiva este liderul pieței de medicamente generice cu prescripție din România, în ceea ce privește numărul de unități vândute (potrivit IQVIA MAT, februarie 2019).
Zentiva deține o fabrică de medicamente în București, care a beneficiat de investiții în valoare de 20 milioane lei în 2018.
Zentiva România este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București și la Praga. Fabrica din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa.
În 2018, Zentiva a finalizat procesul de separare față de Sanofi, fostul său proprietar, care a vândul pachetul de acțiuni majoritar deținut la producătorul de generice către Advent International, unul din cei mai mari și mai experimentați investitori de capital privat din lume.
In decembrie 2018 Zentiva România a atins o valoare a producției de 100 de milioane de unități comerciale de la inceputul anului, record de producție din 2006 si până acum.
Foto: © Tanyae | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz