Aplicația de muzică YouTube Music și YouTube Premium, versiunea premium pentru întreaga platformă YouTube, deținută de Google, sunt disponibile în România începând din data de 15 mai.
Aplicația YouTube Music, disponibilă în Play Store și AppStore, are două variante: una gratuită, susținută de reclame, și alta cu abonament – YouTube Music Premium, care costă 22 de lei pe lună. Față de versiunea gratuită, cea premium oferă redare în background, descărcări pentru ascultare offline și nu are reclame. Funcționalitatea „Offline Mixtape” descarcă automat piesele preferate ale utilizatorului. Utilizatorii de YouTube Music pot utiliza gratuit timp de o lună versiunea YouTube Music Premium.
YouTube Music oferă recomandări personalizate pe baza ascultărilor anterioare, locației și activității utilizatorului în momentul accesării, având disponibile și mii de playlist-uri pentru orice gen de muzică, stare sau activitate. Sistemul de căutare găsește piesa și dacă utilizatorul nu știe titlul acesteia, pe baza versurilor melodiei.
Abonații Google Play Music primesc automat acces la YouTube Music Premium, iar experiența Google Play Music rămâne neschimbată – utilizatorii vor putea accesa toată muzica achiziționată, colecțiile încărcate și playlist-urile salvate.
YouTube Premium vine în România la prețul de 26 de lei pe lună, oferind abonaților acces la YouTube Music Premium plus experiența pe YouTube fără reclame, cu rulare în background și posibilitatea de a descărca video-uri. De asemenea, YouTube Premium oferă acces la conținutul YouTube Originals, ce cuprinde seriale și filme originale precum „Cobra Kai”, „Origin”, „Wayne”, „Weird City” și multe altele.
Foto: © Prykhodov | Dreamstime.com
Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…
NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…
Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…
Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…
Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…