Xiaomi lansează flagship-ul Mi 11 în România. Cât costă smartphone-ul pe piața locală
Reading Time: 3 minuteXiaomi a lansat flagship-ul Mi 11 pe piața din România. Smartphone-ul este dotat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 888, cameră triplă de 108MP, sonorizare cinematică și încărcare wireless de 50W.
Xiaomi Mi 11, lansat pe plan global la începutul lunii februarie, vine cu doi ani de garanție și, în primul an de la achiziție, cumpărătorii vor beneficia de serviciul Premium Display, prin care li se asigură o înlocuire a ecranului deteriorat fără niciun cost.
Preț și disponibilitate Xiaomi Mi 11
Noul Mi 11 este disponibil în două variante de stocare: 8GB+128GB și 8GB+256GB cu memorie îmbunătățită LPDDR5 3200MHz RAM + spațiu de stocare UFS 3.1, începând de la prețul recomandat de vânzare de 3.599 lei, respectiv 3.899 lei.
Pentru precomenzile plasate în perioada 10-14 martie, în rețeaua partenerilor autorizați, cumpărătorii vor primi cadou și un Mi Watch Blue Navy, în limita stocului disponibil, în rețeaua partenerilor oficiali: Mi-Home, Mi Store, Orange, Vodafone, eMAG, MediaGalaxy, Altex, Flanco, PCGarage, CEL.ro, evoMAG.
Parteneriat cu filmul „Complet necunoscuți”
Lansarea Mi 11 în România marchează și startul colaborării dintre Xiaomi și producătorii filmului “Complet Necunoscuți”, în care noul flagship este unul dintre actorii principali.
Regizat de Octavian Strunilă, “Complet Necunoscuți” este adaptarea românească a filmului record “Perfetti Sconosciuti”, de Paolo Genovese, ecranizat în peste 20 de țări.
Sistemul de camere
Xiaomi Mi 11 este dotat cu un sistem de trei camere (principală, ultra-wide și frontală), toate având capacități night mode îmbunătățite. Senzorul principal este de 108MP, camera ultra-wide are 13MP, iar lentila telemacro – 5MP. Camera frontală este de 20MP.
Pe zona de video, tehnologia implementată pentru filmările de noapte reduce nivelului de zgomot, pentru imagini mult mai clare. Smartphone-ul vine cu șase moduri cinematice, accesibile printr-o singură apăsare și permite înregistrarea HDR10+. Noul mod Pro Time-lapse, care ajustează automat timpul de expunere, ISO-ul și diafragma, astfel încât utilizatorii pentru orice condiții de lumină.
Ecran de 120Hz și difuzoare duale calibrate de Harman Kardon
Flagship-ul Xiaomi dispune de un ecran premium AMOLED DotDisplay de 120Hz și 6.81 inci, cu rezoluție WQHD+ și 10-bit color. Tehnologia Super Resolution îmbunătățește rezoluția videoclipurilor de calitate slabă, fără a crește consumul de date.
Difuzoarele duale sunt calibrate de experții Harmon Kardon, pentru a reda sunetul la un nivel cinematic. Protecția la căzături și șocuri este asigurată de Corning Gorilla Glass Victus. Telefonul va fi disponibil în două variante de culoare: Midnight Grey și Horizon Blue.
Procesor și baterie
Xiaomi Mi 11 este primul smartphone dotat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 888, are unitate de procesare grafică (GPU) Adreno 660, dispune de a 6-a generație de motoare AI Qualcomm și de modem X60, care combină inteligența artificială cu conectivitatea 5G.
Procesorul construit pe tehnologie de 5nm are opt nuclee, la care se adaugă un nucleu masiv Arm Cortex-X1 care îmbunătățește performanțele și suportă experiențe de gaming 2K/120fps/HDR.
Sistem de răcire Liquid Cool previne încălzirea telefonului la sesiuni prelungite de gaming sau la alte operațiuni solicitante.
Bateria de 4.600 mAh poate fi încărcată prin fir la 55W, wireless la 50W și oferă încărcare inversă la 10W. Noul Mi 11 va primi update-ul pentru sistemul de operare MIUI 12.5, care va reduce utilizarea unității centrale cu până la 22% și consumul de energie cu până la 15%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz