XAPT lansează Smart GDPR for Dynamics
Reading Time: 2 minuteXAPT Solutions, partener principal Microsoft în furnizarea de servicii de consultanță, implementare și dezvoltare a soluţiilor Microsoft Dynamics ERP, anunță lansarea XAPT Smart GDPR for Dynamics, ca răspuns la prevederile Regulamentului General pentru Protecţia Datelor (GDPR), direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene începând cu data de 25 mai 2018.Smart GDPR for Dynamics are rolul de a ajuta companiile care folosesc Microsoft Dynamics ERP să răspundă noilor reguli impuse de regulamentul GDPR și să le aplice în cadrul activității zilnice. În acest sens, add-on-ul gestionează toate cererile de GDPR (dreptul de acces, portabilitatea datelor, opoziție, rectificare, ștergerea datelor, restricționarea prelucrării), arată compania, într-un comunicat de presă.
Smart GDPR for Dynamics identifică datele cu caracter personal și transmite lista persoanelor din cadrul organizației care operează cu acele informații. Informațiile sensibile din formele soluțiilor Microsoft Dynamics ERP folosite sunt fie semnalizate printr-un mesaj de avertizare pentru utilizatorii care au drept de citire/scriere, fie ascunse pentru utilizatorii care nu au permisiunea de a vedea aceste date, dar desfașoara activități în modulele respective ale soluției ERP.
„Dezvoltarea acestui add-on este modalitatea în care XAPT răspunde GDPR-ului, anticipând cererile clienților săi, ce folosesc soluțiile Microsoft Dynamics AX / Dynamics 365 for Operations sau Microsoft Dynamics NAV. Adaptarea la regulile GDPR ce vor intra în vigoare la sfârșitul acestei luni reprezintă o provocare pentru mediul de business, la care toți trebuie să răspundem, într-un mod sau altul, în funcție de industria în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Anca Madussi, Sales Director.
“Pentru realizarea tuturor funcționalităților pe care Smart GDPR for Dynamics le are, specialiștii noștri au purtat discuții atât cu reprezentanți ai companiilor care vor aplica regulamentul cât și cu consultanți ce cunosc foarte bine reglementările ce trebuie respectate.
Nerespectarea prevederilor GDPR poate avea drept rezultat amenzi foarte mari, de ordinul a zeci de milioane de Euro, în funcție și de severitatea încălcării regulamentului. Comparativ, costul add-on-ului este nesemnificativ pentru o companie. În plus, acesta include și training și suport în setarea soluției, oferit de către specialiștii noștri cu o experiență de peste 20 ani în soluții ERP”, a declarat Anca Madussi, Sales Director.
XAPT Solutions are o experienţă de peste 20 ani, concretizată la momentul actual în peste 250 de proiecte Microsoft Dynamics ERP, fiind partenerul Microsoft cu cea mai mare stabilitate în piaţă.
XAPT este clasat ca partener principal Microsoft Dynamics ERP în regiunea Europei Centrale și de Est și unul dintre cei mai mari la nivel mondial. Grupul are birouri în Australia, Canada, Filipine, Ungaria, România, Statele Unite ale Americii, Shanghai și parteneriate strategice în multe alte țări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz