Tech Stiri

XAPT investește într-o nouă linie de business

9 ian. 2017 3 min

XAPT investește într-o nouă linie de business

Reading Time: 3 minute

Mihai Madussi, Managing Director la XAPT Solutions, mizează în 2017 pe o creștere cu peste 20% a angajaților și a numărului de clienți ai companiei, precum și pe lansarea propriului produs bazat pe platforma Microsoft Dynamics NAV. 

Ne apropiem de finalul anului, cum se încheie 2016 pentru XAPT?

2016 a fost un an interesant pe toate planurile pentru noi, respectiv resurse, servicii și licențe clienți. Începând cu resursele, putem conclu­ziona că, pe baza unei strategii și a unui efort susținut pe par­cursul a doi ani, am reușit să reînnoim și să stabilizăm toate echipele: consultanță, dezvoltare și vânzări. Astfel, am ajuns la un echilibru ideal între se­niori, middle și pool-ul de juniori. Adresăm cu o stra­tegie coerentă de HR fiecare tip de nevoie în funcție de senioritatea resurselor. În ceea ce privește valoarea serviciilor și a licențelor, aces­tea au urmat un trend previzionat – serviciile de creștere, licențele de scădere. Scăderea va­lorii licențelor vândute se încadrează în tendințele pieței internaționale – mutarea către subscripții și renun­țarea la on-premise.

Ce așteptări aveți de la 2017?

Am reușit deja să securizăm parte din 2017 prin proiecte care încep acum și se vor întinde pe tot anul viitor. Pentru 2017 ne propunem să aducem în România add-on-ul NAXT – Microsoft Dynamics AX pentru distribuție și echipamente din industria grea, care ne-a adus la nivel internațional și cel mai mare client de AX, 12.000 de useri
concurenți. NAXT a fost vândut până acum în afara Europei, la diverși dealeri de Caterpillar (Milton, Thompson, NMC, Kelly Tractor etc.) precum și alți dealeri: Sime Darby Industrial, Leavitt Machinery etc. Fiind unicul partener Microsoft în domeniul echipamentelor din industria grea, implementările noastre de NAXT – Microsoft Dynamics AX sunt în mod real necesare clienților noștri. Punctele forte ale soluției sunt ma­nagementul echipamentelor, al închirierilor flotei, al pieselor, al service-ului, al resurselor umane și al proiectelor tehnice.

Din punctul de vedere al portofoliului de clienți, ce estimări aveți pentru următorul an?

Ne axăm în continuare pe domeniile în care știm că facem diferența, atât prin soluții cât și prin expertiză –
distribuție avansată, retail, producție și servicii profe­sionale. Surpriza pe care o pregătim este lansarea propriului produs bazat pe platforma Microsoft Dynamics NAV. Va fi o linie de business complet separată de cele existente, susținută de o echipă nouă compusă din vânzări, marketing, consultanță și
dezvoltare. De asemenea, va avea o com­ponentă separată de R&D, bugetul alocat pentru 2017 fiind în jurul sumei de 100.000 de euro. Vom lansa oficial produsul în trimestrul II al anului viitor, când vom reveni și cu vești. În concluzie, așteptăm o creștere de peste 20% a numărului de clienți pentru anul viitor în comparație cu cea de 10% din acest an.

Ce planuri legate de personal aveți?

Ne propunem o creștere de 20% a perso­nalului din echipele existente, cât și aducerea unor poziții noi. Principalul obiectiv rămâne însă retenția angajaților, prin politici foarte clare de HR. Politica de personal din IT este o problemă în România de cel puțin 5-6 ani și mă refer atât la companii, cât și la angajați. Avem exemplu de multinaționale care au ve­nit în România doar pentru a face outsourcing pentru Europa de Vest. S-au îndreptat natural către angajați ai companiilor cu prezență stabilă în piață, pe care îi închiriază la rate occi­dentale bazate pe costuri autohtone.
Ca o concluzie, ne propunem pentru 2017 mai multă răbdare și tenacitate în a urmări și păstra resursele necesare.

„Aducem în România add-on-ul NAXT – Microsoft Dynamics AX pentru distribuție și echipamente din industria grea, care ne-a adus la nivel internațional și cel mai mare client de Microsoft Dynamics AX – 12.000 de useri concurenți“ – Mihai Madussi,  Managing  Director XAPT  Solutions

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: