World Vision: 20% dintre refugiații ucraineni vor rămâne în România pe termen mediu și lung
Reading Time: 2 minuteWorld Vision anticipează că va oferi intervenție în România pentru 200.000 de mame și copii ucraineni, inclusiv pentru cetățenii din Ucraina care vor să rămână la noi în țară pe termen mediu și lung.
Aproape jumătate de milion de ucraineni, cei mai mulți mame cu copii, au intrat în România în ultimele trei săptămâni, de când a început războiul, potrivit datelor de la Poliția de Frontieră Română. În total, peste 3 milioane de ucraineni au fugit de război, conform ONU.
„Din intervențiile pe care le avem la punctele de frontieră, pe teritoriul Ucrainei, cât și în adăposturile pentru refugiați din România, observăm că vin tot mai mulți ucraineni la noi în țară care vor să rămână. Asta, pentru că n-au rude, cunoștințe sau resurse financiare pentru a ajunge în alte state. Toți acești oameni vor avea nevoie să fie integrați. Noi, World Vision România, anticipăm că vom interveni cu un plan integrat de servicii pentru circa 200 de mii de ucraineni. Acesta va include de la alimente, produse de igienă și alte provizii de necesitate urgentă la activități socio-educaționale pentru copii, servicii de consiliere psihologică și măsuri pentru combaterea discriminării.“
Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România
Din raportările de până acum, World Vision România estimează că în viitorul apropiat cam 20% dintre ucrainenii care vor ajunge în România vor rămâne la noi în țară pe teremen mediu și lung. „Ne așteptăm ca tot mai mulți ucraineni cu o situație materială precară să ajungă la noi în țară, cât și în celelalte țări vecine“, a arătat Mihaela Nabăr.
Pe lângă intervenția pentru ucrainenii care vor ajunge în România, World Vision estimează că va oferi suport pentru 50.000 de ucraineni care s-au adăpostit în regiuni ale Ucrainei cu mai puține atacuri militare.
Totodată, organizația internațională are în vedere să ofere suport pentru 20.000 de ucraineni care vor ajunge în Moldova și pentru 4.500 care se vor îndrepta către Georgia.
Isabel Gomes, directorul global al operațiunilor umanitare de la World Vision, a declarat că organizația internațională face eforturi să răspundă unei crize umanitare masive.
„Ceea ce la început a fost un flux de refugiați din Ucraina acum a devenit un exod. Situațiile la care asistăm în țările vecine sunt foarte grave, însă auzim și povești îngrozitoare despre disperarea și penuria celor rămași în Ucraina. Auzim povești despre oameni înfometați, fără un adăpost constant și sigur. Este vital ca, pe lângă sprijinirea milioanelor de oameni care au fugit din Ucraina, să ajungem și la cei care au rămas pe teritoriul țării.”
Isabel Gomes, director global al operațiunilor umanitare World Vision
World Vision a fost una dintre primele organizații umanitare care a venit în sprijinul ucrainenilor care fug de război prin oferirea de produse de maximă necesitate în spitalele din Ucraina, la granițe și în adăposturile pentru refugiați din țară, precum și prin amenajarea de spații de joacă pentru copii și oferirea de consiliere psihologică.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz