Stiri

World Class deschide un nou club de fitness. Cum arată noua sală?

28 nov. 2023 2 min

World Class deschide un nou club de fitness. Cum arată noua sală?

Reading Time: 2 minute

World Class, un jucător din industria de fitness și wellness, anunță deschiderea celui mai modern club de fitness din România. Rețeaua marchează un moment important în evoluția de peste 23 de ani pe piața de sănătate și fitness, numărând în acest moment 45 de cluburi în toată țara, dintre care 23 cu piscine semi-olimpice.

Cu o tradiție solidă în furnizarea de experiențe premium de fitness și wellness, World Class aduce în One Cotroceni Park concepte unice, care combină tehnologia de ultimă generație cu antrenamentele personalizate și o atmosferă exclusivistă.

WhatsApp Image 2023 11 24 at 13.55.54

Noul club este inclus în categoria World Class GOLD și se bucură de o amplasare premium, în incinta celui mai mare proiect de regenerare urbană din București, care include un mix de spații de business, rezidențiale și comerciale.

„Prin deschiderea World Class One Cotroceni, ne consolidăm poziția în promovarea unui stil de viață sănătos și activ și facem un pas important în misiunea noastră: aceea de a inspira, motiva și educa mai mulți români să fie mai activi mai des. Noul club amplasat strategic într-un spațiu cu localizare accesibilă și un mix de funcționalități, va reprezinta, de azi înainte, destinația de health, wellness & fitness pentru toți cei care doresc să facă alegeri sănătoase și să atingă potențialul maxim în ceea ce privește sănătatea și starea lor de bine. Ne concentrăm pe deschiderea de cluburi care au și piscină, continuăm să ne extindem programele #BeHelathy Kids, prin cursuri de înot dedicate lor și clase specializate prin care ne dorim să construim o cultură solidă a activității fizice. Peste 25% dintre copii suferă de obezitate infantilă în România. Această statistică legată de obezitatea infantilă este o consecință firească a faptului că avem mulți adulți complet dezinteresați de activitatea fizică și sportul de masă. World Class este hotărât să contribuie la schimbare și la o populație mai activă fizic. Exercițiile fizice sunt medicament! Vom continua să promovăm beneficiile dovedite ale mișcării, importanța industriei de health & fitness și necesitatea ca această industriei să fie considerată una esențială pentru România.”

Kent Orrgren, CEO World Class și Președintele asociației patronale a industriei de fitness, RomaniaActive.

Printre dotările excepționale ale clubului se numără: studioul de cycling virtual imersiv și Power Zone powered by Technogym, stații de antrenament profesionale Eleiko, TRX, pistă de alergare și programe de antrenament Les Mills.

WhatsApp Image 2023 11 24 at 13.17.00 3

Membrii vor avea acces, de asemenea, la studio-uri de group fitness cu accesorii noi, profesionale, și zone generoase pentru antrenamente funcționale, cardio și de forță. Clubul este dotat cu o piscină semi-olimpică și programe de înot dedicate atât copiilor, cât și adulților. Accesul în toate zonele clubului, la clasele de group fitness și la piscină este nelimitat.

Pentru programarea claselor și gestionarea activității lor la club, membrii au la dispoziție aplicația World Class, unde se bucură, de asemenea, de oferte speciale și cashback în portofelul electronic World Class.

Array

Articole pe aceeași temă: