Lifestyle

Premii în valoare totală de 21.000 de euro la cea de-a 11-a ediție a Wizz Air Cluj-Napoca International Marathon

Reading Time: 5 minute

Peste 4000 de alergători s-au înscris la cea de-a 11-a ediție WIZZ AIR Cluj-Napoca Marathon, care va avea loc în 3-4 septembrie 2022. Valoarea totală a premiilor pregătite pentru câștigători este dublă față de ediția din 2021 și cea mai mare din istoria maratonului: 21.000 de euro, din care 14.000 euro premii cash și 7.000 euro premii reprezentând vouchere de călătorie Wizz Air.

Startul celor șase probe se va da pe pista de alergare a stadionului Cluj Arena și din Parcul Central. Spre deosebire de ediția anterioară, anul acesta se revine la traseul de 21,1 km, un traseu nou omologat ce îi va purta pe alergători prin cele mai frumoase zone din centrul orașului Cluj-Napoca. Astfel, participanții la maraton vor trebui să parcurgă traseul de două ori, iar cei înscriși la semimaraton, o singură dată.

”Așteptăm cu nerăbdare startul celei de-a 11-a ediții Wizz Air Cluj-Napoca Marathon. Este un eveniment de alergare internațional, cu tradiție, și unul dintre cele mai mari din țară. Ne putem însă compara cu ușurință cu marile maratoane internaționale Wizz din lume din punct de vedere logistic, dar și al premiilor oferite. Anul acesta avem cele mai mari premii din istoria competiției! Dar, pe lângă premii și traseu, pentru noi este la fel de importantă experiența oamenilor. Am avut deja o serie întreagă de concursuri și premii surpriză pentru cei înscriși la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, iar la eveniment pregătim noi surprize.

Nu va lipsi tradiționala Pasta Party, care va oferi participanților la cursele competitive carb load-ul atât de necesar înainte de alergare, vom avea puncte de masaj pregătite la finish, muzică și animație pe traseu, cu ajutorul partenerilor și al voluntarilor noștri. În plus, toți cei care vor alerga în weekend, vor avea reducere la biletele Jazz in the Park pentru puțină relaxare de calitate după competiție”, a spus Horațiu Morar, organizatorul Wizz Air Cluj-Napoca Marathon.

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon va începe oficial sâmbătă, 3 septembrie, cu proba Family, o cursă specială dedicată celor mici și părinților. Copiii vor trebui să facă echipă cu un membru adult al familiei și să ajungă la finish împreună. Duminică vor avea loc celelalte probe.

Traficul auto în zonă va fi restricționat în 4 septembrie între orele 05:00-15:00. Circulația va fi redeschisă însă mai repede pe anumite tronsoane: ora 12:30 (str. Napoca – Bulevardul Eroilor), ora 13:00 (Bulevardul 21 Decembrie 1989 – str. Memorandumului – str. Moților).

Program Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2022:

  • Cursa Family (800-1200 m): sâmbătă, ora 18:00 (start: Cluj Arena)
  • Maraton Wizz Air (42,2 km): duminică, ora 08.30 (start: Cluj Arena)
  • Ștafeta ZuZu (4 x 10,5 km): duminică, ora 08:30 (start: Cluj Arena)
  • Cros P4B (4 km): duminică, ora 08:40 (start: Cluj Arena)
  • Semimaraton Hervis (21,1 km): duminică, ora 10:30 (start: Cluj Arena)
  • Cross Garmin (10km): duminică, ora 12:30 (start: Parcul Central)

Programe caritabile susținute de Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2022.

În fiecare an, Wizz Air Cluj-Napoca Marathon susține programe caritabile. Cea de-a 11-a ediție este dedicată ajutorării liceenilor de la sate, a copiilor cu boli cronice și a persoanelor în scaun cu rotile, programe desfășurate de asociații cu experiență în acest domeniu ce vor fi prezente la eveniment.

Participanții au avut posibilitatea, la înscriere, să aleagă cauza pentru care aleargă iar astfel să direcționeze 20% din taxa de înscriere către programul social ales. De asemenea, ei pot să devină fundraiseri pentru cauza pe care o susțin prin crearea unui profil pe platforma galantom.ro.

World Vision România – Vreau în clasa a 9-a

Programul Vreau în clasa a 9-a desfășurat de World Vision România reprezintă una dintre cele trei cauze susținute în cadrul Wizz Air Cluj-Napoca Marathon. Acest program le oferă liceenilor perspective noi printr-o bursă de viitor. Cu ajutorul ei, fiecare licean de la sat poate avea nu doar anumite nevoi de bază acoperite, ci și acces la activități de dezvoltare personală, de la mentori din companii de bine, la meditații din partea unor voluntari inimoși, până la sesiuni de educație non-formală și consiliere vocațională și psihologică.

Motivation România

Cu aproape 20 de ani experiență, Fundația Motivation România este o organizație care vine în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități, prin donarea de echipamente adaptate pentru diferite tipuri de dizabilități motorii, instruire pentru viață independentă alături de un instructor în scaun rulant, consultanță pentru accesibilizarea spațiilor și sport adaptat. 

Până în prezent, Motivation a redat libertatea de mișcare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 27.000 de persoane cu dizabilități din România. Anual, se organizează sesiuni de recuperare activă pentru 40 de copii și adulți cu dizabilități la cele două tabere Motivation din Văratec (Neamț) și Bragadiru (Ilfov).

Yuppy Camp

Misiunea Yuppi Camp este de a oferi șansa la copilărie micuților care suferă de boli cronice. Tabăra Yuppi este un tărâm al zâmbetelor, unde aceștia trăiesc experiențe vindecătoare. Yuppi organizează tabere terapeutice gratuite împreună cu voluntari cu experiență, în care participanții pot să-și descopere resursele interne și să-și redobândească încrederea în sine.

Obiectivul principal al organizației este îmbunătățirea calității vieții copiilor cu boli cronice și familiilor acestora prin tabere de recreere terapeutică, pentru însănătoșirea psihologică care duce la stabilizarea simptomelor fizice.

Anul acesta înscrierile pentru cele trei tabere au fost neașteptat de mari, iar organizatorii strâng fonduri pentru ca în 2023 să îi primească pe toți copiii care se înscriu în tabere.

Despre WIZZ AIR Cluj-Napoca Marathon

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon este un eveniment care reunește într-o competiţie deschisă alergători profesionişti şi amatori, din ţară şi străinătate, într-un proiect de amploare care promovează în rândul publicului larg un mod de viaţă sănătos, prin practicarea alergării sportive. Evenimentul cuprinde probe specifice, conform cu standardele europene în organizarea evenimentelor de alergare de această amploare. 

Despre RUNNERS CLUB

Asociația C.S. Runners Club a fost fondată la începutul anului 2010 de un grup de alergători din Cluj-Napoca sub forma unei organizații non-profit cu scopul de a promova alergarea ca sport de masă, de a inspira și ajuta prin alergare. A devenit între timp asociația din România cu cele mai multe evenimente de alergare organizate anual. Printre cele mai cunoscute se numără: Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, Crosul Companiilor, Crosul de Noapte, Crosul Divelor, Crosul Hoia și Făget Tour.

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon este organizat de Asociația C.S. Runners Club, în parteneriat cu Primăria și consiliul local CLUJ-NAPOCA, cu ajutorul Federaţiei Române de Atletism. Sponsor oficial: Wizz Air. Sponsori principali: Hervis Romania, Garmin, P4B, ZUZU Fit și MEGA IMAGE. Partener de hidratare: Carpatina. Membru AIMS.

Romanita Oprea

Recent Posts

UniCredit Bank a încheiat cea mai mare emisiune a sa pe piața locală de obligațiuni corporative, în valoare de 750 mil. lei

UniCredit Bank a finalizat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea…

9 minute ago

Rezultatele oficiale ale alegerilor prezidențiale din România, Turul I. Cine intră în Turul II

Luni, la ora 8:00, s-au închis și ultimele urne de vot din diaspora pentru Turul I al alegerilor prezidențiale din…

3 ore ago

Primele date exit poll în alegerile prezidențiale

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România a adus în secțiile de vot, până la ora 20:30, aproape 52% dintre…

14 ore ago

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

3 zile ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

3 zile ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

3 zile ago