Opinii

Winter is coming!

24 dec. 2019 5 min

Winter is coming!

Reading Time: 5 minute

Sigur ai auzit, din ce în ce mai des, mesaje legate de o posibilă viitoare criză economică. Nu știu cum ai resimțit tu criza din 2009 – 2010, însă eu am învățat niște lecții al naibii de dure și de scumpe atât în business, cât și la nivel personal.

Vorba lui Caragiale în “D-l Goe”: “ca să nu mai rămână repetent și anul ăsta…”, am vrut să înțeleg și să explic puțin care e treaba cu criza economică și ce înseamnă ea pentru portofelul / contul tău. Din punctul meu de vedere, e important să scoatem din ecuație teama și panica, pentru că emoțiile și banii nu fac echipă bună. Așadar înțelegerea fenomenului și câteva elemente practice te vor pune în situația nu doar de a fi protejat, dar și de a profita de astfel de perioade.

Ce este criza economică?

Dincolo de definițiile din manual, am vrut să explic cât mai simplu ce cauzează acest fenomen ciclic care se repetă în medie la fiecare 8-10-12 ani și care sunt semnele de urmărit. Să presupunem că eu, Adrian, m-am săturat de mașina pe care o conduc (o băbuță japoneză hibridă cu 400.000 km) și m-am hotărât să-mi iau una nouă ca să intru și eu în rândul colegilor și vecinilor mei. Am pus ochii pe o nemțoaica nouă de vreo 25.000 de euro și, cum nu mi se înghesuiau banii ăștia prin buzunare, am ales un leasing sau un sistem de rate pe 5 ani.

Când întreb oamenii la cursuri de unde a luat Adrian banii de mașină, toată lumea răspunde: de la bancă sau firma de leasing. În realitate, Adrian a luat banii, cu dobândă, de la Adrian din viitor. Exact! De la Adrian din 2020, 2021, 2022, 2023 și 2024. De la fiecare din aceștia a luat 4-500 euro pe lună în următorii 5 ani. Ce-mi pasă azi dacă peste 2 ani Adrian va fi bolnav, divorțat sau șomer? Mirosul de mașină nouă este un afrodisiac fantastic!

Așadar pentru următorii 5 ani, Adrian va avea mai puțini bani de cheltuit (cam 6.000 de euro pe an) și va mai reduce din anumite cumpărături pentru a susține rata. O să spună “pas” la câteva ieșiri în centrul vechi, o să mai taie din haine, mese prin oraș și festivaluri de muzică și o să ajusteze puțin brandurile pe care le folosea. Dacă ar fi singurul care a făcut această mișcare, n-ar fi o tragedie. Însă doar în 2018 s-au cumpărat un număr record de 190.000 autotu­risme noi, iar în 2019 vânzările au crescut cu vreo 15%. Tot în 2018 s-au importat cam 470.000 mașini second-hand care vin la pachet cu costuri de reparații și întreținere.

Adăugăm peste asta faptul că doar în 2018 s-au încheiat în jur de 282.000 de ipoteci noi, în care beneficiarii s-au angajat la credite pe 20-30 de ani care le vor scoate sume consistente din buget în perioada următoare. Avem, așadar, doar din 2018, sute de mii de oameni care au angajat cheltuieli din veniturile viitoare și care, pentru a-și plăti ratele, vor face reduceri de cheltuieli la alte categorii. Iată de ce afacerile încep să aibă de suferit și să reducă activitatea, angajările și salariile. Acest fenomen se produce global, nu doar în România. Oamenii pur și simplu au tendința de a face în grup acțiuni similare. Este ceea ce eu numesc “febra casei” sau “febra mașinii” – sentimentul FOMO (fear of missing out) care apare după ce auzi că 2-3 prie­teni sau colegi și-au luat casă sau și-au schimbat mașina. Aceasta este cauza principală a ciclurilor economice.

Când emoțiile preiau controlul, deciziile financiare sunt catastrofale. Am întâlnit o cursantă care cumpărase o garsonieră în Drumul Taberei, în 2008, cu 100.000 franci elvețieni după ce‑și vizitase în acel complex cea mai bună prietenă la un grătar într-o zi însorită de vară. Visul de a-și bea cafeaua împreună în parcul din fața blocului a devenit repede un coșmar. Următorii șase ani a solicitat rescadențări și perioade de grație, timp în care a achitat peste 50.000 de franci elvețieni doar în dobânzi, fără să-și scadă prea mult din principal. Am estimat că această garsonieră o va costa, în total, peste 180.000 de euro.

Cum te pregătești?

Cea mai bună metodă de aborda­re a crizei economice este să faci pe dos decât prietenii, colegii sau rudele tale. Știai că 80% dintre români nu ajung cu salariul de la o lună la alta? Când toți cei din jurul tău par cuprinși de frenezia vacanțelor scumpe, a achizițiilor exagerate și a investițiilor ira­ționale, e timpul să te scuzi și să părăsești petrecerea pentru că vine darul. Se spune că sunt două semne ale unei viitoare crize: vecinul de la 2 care din patron de patiserie a devenit dezvoltator
imobiliar și șoferul de taxi care dă sfaturi de investiții.

Odată ce am înțeles că economia e ciclică precum anotimpurile ca­lendaristice, soluția este să facem ce face omul simplu de la țară, bunicul sau unchiul tău înțelept. Punea el toamna murături, zacuscă, cartofi și varză în beci și lemne în șopron? E timpul să pui și tu deoparte minimum 15% din salariu într-un cont de economii, eventual în valută.

Tăia bunicul tău oare toamna berbecii, țapii și taurii care toată iarna îi mâncau fânul fără vreun folos? E timpul să elimini și tu datoriile mărunte care în criză îți vor consuma resurse valoaroase din buget vrei – nu vrei. Vindea unchiul oare din surplusul de recolta și punea bănuțul deoparte? Fă-ți și tu puțină curățenie prin casă și vinde pe internet telefoane, camere foto și video, laptopuri, schiuri și alte obiecte pe care nu le mai folosești.

Meșterea oare bunica ceva artizanat, coșuri împletite, șosete sau mănuși împletite și mileuri? Ar fi timpul să-ți creezi și tu surse suplimentare de venit folosind cunoștințele, abilitățile și pasiunile pe care le ai.

Mai concret, ce să faci?

Iată 5 pași pe care îi recomand la cursuri și care se aplică tot timpul, dar mai ales înaintea unei peri­oade dificile:

  1. Bugetul personal – E o radiografie clară a veniturilor și cheltuielilor tale. Calculează tot ce intră și iese pe 12 luni și vei avea imaginea completă a situației tale financiare.
  2. Fondul de Urgență – 1.000 – 2.000 lei cash în casă. Te va feri de 95% din urgențele mărunte ale vieții și te va ajuta să abordezi lucrurile mai calm, mai relaxat și să nu transformi o defecțiune a frigiderului de 200 de lei într-un credit de 2.000 de lei.
  3. Fondul de Siguranță -3-6 luni de cheltuieli, depozit bancar în valută. Nu trebuie să-l ai gata până joi, însă poți începe cu 50 de euro pe lună. Te va feri de restul de 5% din urgențe care sunt grave. Nu te pune singur în situația de a căuta și accepta orice job doar pentru că vine rata sau chiria săptămâna viitoare.
  4. Securizează-ți venitul activ – Nu este momentul pentru aven­turi antreprenoriale. Știu că ai citit prin cărți să-ți depășești li­mitele și să-ți urmezi visul. Vezi să nu-l transformi într-un coșmar. Poate te-ai săturat să faci bani pentru patron sau corporație și vrei să fii propriul tău șef. Crede‑mă, uneori o să-ți dorești să ai un șef care se ocupă de salarii, taxe și furnizori. Este momentul să fii cel mai va­loros membru al echipei sau departamentului tău. Să te transformi din “tipul glumeț cu barbă de la locul de fumat” în “Andrei care rezolvă problemele și semnează contractele”.
  5. Diversifică-ți veniturile -În timp ce focusul principal este poziționarea în top la jobul actual, nu uita că ai și alte cunoștințe, abilități și pasiuni pe care le poți monetiza serile sau în weekend. Transformă-ți timpul “pierdut” în timp “productiv”. Fii deschis la oportunități și gata să înveți ches­tii noi. Mai puține tabloide și mai multe TedX-uri. Mai puține poze cu pisici sau Champions League și mai multe cărți și cursuri de dezvoltare personală și profesională. Mai puțin Netflix și mai mult Networking!

Crize au fost și vor mai fi. Sunt cele mai bune oportunități de afirmare și diferențiere. În valuri se vede cine știe cu adevărat să înoate. Și în apa tulbure stă peștele cel mare. Educația financiară e despre viață, nu despre bani.

 Adrian Asoltanie este antreprenor și trainer independent de educație financiară pentru adulți și copii. Prin cursurile pe care le susține în companii și scoli, Adrian încearcă să transmită principiile esențiale ale echilibrului și prosperității.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 337 (15 noiembrie – 15 decembrie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: