Tech

Windows 11 a apărut pe internet. Noul sistem de operare de la Microsoft are o nouă bară de start

Reading Time: 2 minute

Imagini cu noul sistem de operare de la Microsoft, Windows 11 au apărut pe internet. Jurnaliștii de la The Verge, notează că vom avea o nouă bară de start, similară cu ce am avut inițial în Windows 10x.

Noul Windows 11 va fi optimizat și pentru dispozitivele cu ecran dublu sau pentru cele cu ecran pliabil și ar putea deveni sistemul de operare care ar trebui să se afișeze bine pentru orice fel de rezoluție a ecranului utilizatorului.

Butonul de start este deci în partea centrală, la fel cu aplicațiile care sunt deschise pe calculator. Am mai văzut undeva această așezare a aplicațiilor, pe Mac-uri.

Pentru cei care nu doresc ca aplicațiile să fie centrate, există și opțiunea ca ele să fie aliniate la stânga așa cum suntem obișnuiți. â

Meniul de start, simplificat

De altfel Windows simplifică meniul de start din ceea ce există acum în versiunea 10 a sistemului de operare. În loc de toate programele de pe calculator, pe Windows 11 vom putea vedea o grupare de programe pinned, iar apoi un buton pentru a accesa și alte programe de pe calculator.

Chiar dacă este o versiune inițială de Windows 11, utilizatorii au putut vedea colțuri rotunjite pentru programele windows explorer, dar și pentru meniul de start.
Iar unele zvonuri spun că Windows se pregătește să aducă înapoi Widget-urile pe care le știam din versiunea de Windows 7. Acestea au fost retrase la vremea respectivă din rațiuni de securitate a sistemului de operare.
Dar deja utilizatorii au un Widget pe Windows 10, ce le oferă de acum acces la știri și vremea, în dreptul ceasului.

O nouă modalitate de a ordona aplicațiile

Odată cu Windows 11 se schimbă modalitatea de așezare a aplicațiilor pe ecran. Acum ecranul se poate împărți cum își dorește utilizatorul, folosind meniul de mărire. Acest lucru există și în Windows 10, dar nu este chiar atât de intuitiv.

Noul sistem de operare, așteptat de mult timp

Microsoft a anunțat de câteva luni că lucrează la un nou Windows, iar aceste imagini sunt primele dovezi ale noului sistem de operare. Desigur, la această dată nu se cunoaște nimic despre stabilitatea lui, despre o versiune pe care publicul să o poată testa sau cum se comportă cu diferitele componente ale calculatoarelor.

Dar Windows va avea și un nou sunet. Iată-l.

Noul sistem de operare va fi prezentat oficial pe 24 iunie.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Emisiile asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030

Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…

3 ore ago

Guvernul a semnat acordul pentru achiziția a 32 de aeronave Lockheed Martin F-35

Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…

5 ore ago

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…

5 ore ago

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

6 ore ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

6 ore ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

6 ore ago