Femeile reprezintă, ȋn prezent, 49% din totalul pieței muncii din România, potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. O analiză McKinsey arată că, dacă procentul ar ajunge la 52%, România ar putea adăuga, în fiecare an, 8,7% la PIB, adică aproximativ 24 miliarde de euro. În acest context, Kaufland România își consolidează angajamentul față de egalitatea de gen și vizează creșterea numărului de angajate în situații vulnerabile sau cu dizabilități, precum și în poziții de conducere. Unul dintre cei mai mari retaileri se alătură mișcării sociale #WeAreHalf, lansată de către Asociația Solidaritate și Egalitate. Obiectivul acesteia este creșterea cu 25%, în următorii doi, ani a gradului de conștientizare privind inegalitatea de gen în România, prin campanii de informare și educație.
„Dacă analizăm cifrele, decalajul dintre numărul femeilor în societate versus implicarea lor în economie este evident. În România, populația majoritară este feminină (peste 51%), dar situația se inversează când ne uităm la rata de angajare, unde bărbații sunt majoritari. Din fericire, în Kaufland România, datele se aliniază cu procentele populației, pentru că peste 73% din totalul angajaților sunt femei și peste 50% din pozițiile de conducere sunt ocupate tot de femei. Având un rol semnificativ în peisajul economic al României, considerăm că responsabilitatea noastră se extinde dincolo de limitele companiei, motiv pentru care ne-am implicat în creșterea conștientizării pe tema egalității de gen. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am alăturat inițiativei #WeAreHalf. La rândul meu, ca femeie, simt nevoia să susțin astfel de cauze, care fac societatea românească un loc mai prosper și mai echitabil pentru toți cetățenii săi, indiferent de gen”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea de gen, conform datelor din 2022 ale Institutului European pentru Egalitatea de Gen, transmise de World Bank Romania. Chiar și în acest context, avem o oportunitate reală de schimbare în societate. Asociația Solidaritate și Egalitate a pornit în urmă cu un an, o campanie de informare, educare și sprijin al femeilor. Analiza McKinsey din septembrie 2021 arată că dacă procentul de femei angajate ar ajunge la 52%, România ar putea adăuga, în fiecare an, aproximativ 8,7% la PIB, adică aproximativ 24 miliarde de euro. Acest lucru poate fi obținut prin creșterea numărului de femei active pe piața muncii cu 3%, remunerarea orelor lucrate suplimentar și angajarea acestora în sectoare cu productivitate mare.
„#WeAreHalf nu este doar o provocare adresată femeilor. Egalitatea de gen, sau mai degrabă lipsa ei, afectează întreaga comunitate. Participarea activă a femeilor în economie nu doar ar întări coeziunea societății, ci ar reduce semnificativ fenomenele de violență. Am dat glas acestei mișcări în martie 2023, iar anul acesta, cu ajutorul Kaufland România, vrem să ajungem cu mesajul nostru în cât mai multe orașe din țară, în care să punem în valoare femei cu potențial. În plus, ne dorim să le oferim o platformă extinsă prin care pot să participe activ la schimbarea stereotipurilor și la promovarea egalității de șanse”, a subliniat Mihaela Raluca Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate.
Prin această colaborare extinsă, campania aduce în prim-plan poveștile impresionante ale femeilor care au obținut realizări notabile în comunitățile lor și le încurajează să devină modele pentru întreaga societate. Kaufland a început deja un sistem intern de nominalizare al femeilor din companie. Primele trei povești înscrise în campania #WeAreHalf vorbesc despre dedicarea pentru identificarea și aplicarea unor politici incluzive într-o companie cu mii de angajați și 177 de magazine, consolidarea echipelor de lucru prin integrarea fiecărui membru, indiferent de experiența profesională și, mai ales, mai presus de dizabilități.
Estera Anghelescu este Director de Recrutare și Employer Branding la Kaufland România și Republica Moldova, cu o experiență de peste 20 de ani. A jucat un rol cheie în expansiunea companiei, încă de la deschiderea primelor magazine. Datorită proiectelor inovative pe care le-a implementat, a câștigat numeroase premii. În 2022, a fost distinsă cu titlurile de Global Employer Brand Leader of the Year de către Kantar și Employer Branding Professional of the Year de către Evensys. Din mai 2023, ocupă și funcția de Vicepreședinte al RDCC (Romanian Diversity Chamber of Commerce), angajându-se în promovarea diversității și incluziunii, atât în companie, cât și în societate. Este coordonatoarea programului A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), dedicat integrării persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. A urmat un M.B.A. la Universitatea din Gelsenkirchen și programe de Executive Education la instituții precum M.I.T., University of North Carolina și Stanford.
Oana Lungu este Director Executiv Achiziții în cadrul Kaufland România și Republica Moldova și lucrează în companie de peste 18 ani. A urmat studii universitare în domeniul arhitecturii, iar primul contact cu achizițiile l-a avut în cadrul unei firme de construcții, unde avut posibilitatea să învețe mult mai multe lucruri decât ar spera un tânăr absolvent. Experiențele din sfera profesională au condus-o către retail, un domeniu plin de provocări, față de care a fost mereu extrem de deschisă și în care a reușit până astăzi să atingă performanțe de top alături de echipa sa. Principiul pe care Oana l-a transpus cu succes în domeniul achizițiilor este acela că, o construcție durabilă pornește întotdeauna de la o fundație solidă. În retail, fundația este chiar echipa alături de care lucrează zi de zi, fie că e vorba de colegi cu experiență sau de tineri la început de carieră care descoperă cu entuziasm acest domeniu extrem de dinamic.
Cezarina Ispas este casieriță într-unul din magazinele Kaufland din București. Lucrează la o casă specială creată pentru persoanele cu dizabilități, gândită special pentru cei care utilizează un scaun rulant. Asta o ajută să își poată desfășura activitatea profesională în siguranță și cu încrederea că este susținută și valorizată. „La Kaufland Tudor Vladimirescu, sunt parte dintr-o echipă frumoasă și de fiecare dată când merg la locul de muncă, o fac cu bucurie. Încă de la interviul de angajare, am întâlnit oameni speciali care m-au susținut și m-au respectat. Tocmai de aceea, m-am integrat foarte bine și aici mă simt ca într-o familie. Mă bucur că, în ciuda dizabilității mele, am șansa de a avea un loc de muncă bun și îi încurajez pe toți cei care își doresc un job, să să alăture echipei Kaufland”, a declarat Cezarina Ispas.
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…
Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…
Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…