Vreau La, platformă online de startup pentru admiterea la Facultate
Reading Time: < 1 minutDoi studenți la Politehnică au lansat platforma educațională “Vreau la”, destinată celor care vor să aplice la facultate. Aceasta include gratuit exercitii grilă și simulări de admitere. Pentru moment, utilizatorii pot folosi platforma pentru a se pregăti pentru admiterea la Politehnică, urmând ca, în perioada următoare, platforma să se extindă și la alte specializări precum Medicină si Drept. Peste 500 de liceeni s-au înscris în ultimele 3 săptămâni pe varianta beta a platformei, https://vreaula.ro/.
“Inițial ne-am propus să lansăm platforma în următorul an universitar, însă situația actuală în care școlile sunt închise și nu se mai organizează simulări de admitere la facultate, ne-a motivat să grăbim dezvoltarea și să venim în ajutorul liceenilor care își doresc sa continue pregătirea pentru facultate”, spune Codruț Lemeni, co-fondator.
Pentru moment, cei care se înregistrează pot să rezolve peste 2.300 de grile unice cu răspuns imediat la exerciții de matematică, fizică și informatică, dar și să participe la simulari de admitere pentru Politehnică. Pe platformă vor fi adăugate peste alte 150 de seturi de exerciții, în prezent aflate în faza de verificare. Cele disponibile momentan au fost elaborate pornind de la tipurile de exerciții din grilele de admitere din anii precedenți din cadrul facultăților politehnice.
Platforma a fost dezvoltată de Mihai Pirvuleț și Codruț Lemeni, studenți la Politehnică în anul II.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz