Voxa s-a lansat public cu peste 420 de audiobook-uri, 4400 de e-book-uri și 16 edituri românești în portofoliu
Reading Time: 2 minuteVoxa, prima aplicație de audiobooks și e-books în limba română cu acces nelimitat, este de acum disponibilă publicului din România, pe smartphone-urile și tabletele cu Android și iOS.
Serviciul, unic pe piața locală, se lansează cu un portofoliu de 1.770 de ore de audiobook-uri și peste 200.000 pagini de e-book-uri în limba română, alături de numeroase titluri în limba engleză.
„După multe luni de efort susținut, o listare și obținerea de finanțare, negocieri continue pentru un portofoliu cât mai bogat de titluri, dar și un maraton de mii de ore de înregistrări, serviciul Voxa devine accesibil publicului din România și deschide, oficial, piața de consum digital de carte. Suntem doar la debutul călătoriei noastre ce are, ca puncte-cheie, experiența de utilizare, design-ul și calitatea conținutului. România este punctul nostru de pornire, iar serviciul, dezvoltat 100% local, va crește, an de an, ca prezență internațională”, declară Cătălin Meșter, CEO Voxa.
Printre sutele de titluri de audiobook-uri disponibile în limba română, se numără și:
· Gândește ca un călugar, de Jay Shetty, în lectura lui Mihai Călin;
· Pacienta tăcută, de Alex Michaelides, în lectura lui Șerban Pavlu;
· Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald, în lectura lui Florin Piersic Jr;
· Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, în lectura Oanei Pellea;
· Ferma animalelor, de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc;
· Oscar si Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt, în lectura lui Marius Manole;
· Colecția Disney, în lectura regretatei Stela Popescu, cu titluri precum Albă ca zăpada, Alladin, Alice în Țara Minunilor, Bambi, Cartea Junglei, Cenușăreasa, Doamna și Vagabondul, Dumbo, Frumoasa și Bestia, În căutarea lui Nemo, Mica Sirenă, Pinocchio, Pisicile Aristocrate, Povestea Jucăriilor, Ratatouille, Regele Leu, Tinkerbell, Wall-E sau 101 Dalmațieni;
Cele 16 edituri care au semnat deja pentru a fi parte din proiectul Voxa aduc pasionaților de carte un portofoliu consistent de titluri – ficțiune, cărți pentru copii, o colecție impresionantă de autori români, cărți de dezvoltare personală și business.
Voxa a semnat, recent, și cu un distribuitor internațional care va aduce în platformă zeci de mii de audiobooks și e-books în limba engleză, ca parte a strategiei de extindere a conținutului.
Voxa este o aplicație românească pentru audiobook-uri, e-book-uri cu conținut în limba Română și în limba engleză. Serviciul grupează mii de titluri în limba română, ușurează accesul la informație și este disponibil utilizatorilor oriunde și oricând.
Photo 107449357 / Audiobooks © Monika Wisniewska | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz