Vouchere în valoare de 5 milioane de euro pentru participarea cercetătorilor români în programele Orizont Europa
Reading Time: 2 minuteMinisterul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat un proiect destinat dezvoltării programelor de mentorat Orizont Europa (parte din Componenta 9 – Suport pentru Sectorul privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare a PNRR) și care este finanțat cu 5 milioane de euro.
„Sprijinim comunitatea științifică din România. Lansăm astăzi Investiția 6 din C9 PNRR, prin care finanțăm cu 500 de vouchere în valoare de 5 milioane de euro pregătirea cercetătorilor români pentru a accesa fondurile de peste 90 de miliarde de euro din programul-cadru Orizont Europa”, a precizat Bogdan Ivan (foto), ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Cine poate beneficia
Beneficiarii eligibili ai acestei investiții pot fi întreprinderi cu activitate de cercetare-dezvoltare menționată în statut (cod CAEN 72), precum și organizațiile de cercetare-dezvoltare care desfășoară o activitate economică în cadrul proiectului, pe teritoriul României.
În funcție de interesul manifestat de comunitatea științifică, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării poate decide realocarea voucherelor între cele 4 activități de finanțare la sfârșitul fiecărui trimestru.
Propunerile de proiecte sunt acceptate la finanţare conform criteriului primul venit, primul servit. În cazul propunerilor de proiecte depuse în cadrul activității A4 – Utilizarea Infrastructurii luminii extreme – Fizică nucleară, se va realiza mai întâi o evaluare calitativă de către Comitetul Științific Internațional Consultativ.
Condițiile proiectului
Apelul de proiecte se deschide pe 14.08.2024, iar depunerea cererilor de finanțare va fi continuă până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 30.11.2025.
Cererile de finanțare se transmit electronic, prin platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro.
Contractarea cererilor de finanțare este continuă pe măsură ce proiectele sunt acceptate la finanțare, dar nu mai târziu de 31.12.2025.
Aceste finanțări vor fi acordate în temeiul unei scheme de ajutor de minimis. Plata ajutorului se efectuează până la data de 30 iunie 2026, în limita bugetului alocat.
Lista finală a cererilor de finanțare acceptate la finanțare va fi publicată pe paginile https://proiecte.pnrr.gov.ro și https://www.mcid.gov.ro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz