Volumul investițiilor în România a atins 8,5% din totalul pieței est-europene
Reading Time: 2 minuteInvestițiile în piața imobiliară din România au crescut în 2020 în ciuda contextului pandemic, iar piața a închis anul cu o valoare totală a tranzacțiilor de aproape 900 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 8,5% din volumul total de investiții de 10,4 miliarde de euro înregistrat de cele mai mari 6 țări din Europa de Est, arată Colliers în raportul “CEE Investment Scene Q1-Q4 2020”.
România aproape și-a dublat ponderea în totalul investițiilor din regiune față de anul precedent și a ajuns în liga mare, după Polonia și Republica Cehă, dar înaintea Ungariei, Slovaciei și Bulgariei.
2020 a confirmat că România are potențialul de a obține performanțe peste așteptări la nivel regional. Într-un an serios afectat de pandemie, în care Polonia, Republica Cehă și Ungaria au înregistrat scăderi în volumele de investiții, România, Slovacia și Bulgaria au înregistrat tendințe pozitive. În ansamblu, volumele din 2020 au scăzut cu 24% față de 2019, anul fiind încheiat cu un volum total de investiții de aproximativ 10,4 miliarde de euro.
Polonia a rămas lider în regiune pe piața de investiții, cu o pondere de circa 51% din totalul celor mai mari 6 țări din Europa de Est, și o valoare totală a tranzacțiilor de investiții în valoare de 5,2 miliarde de euro, urmată de Republica Cehă cu o pondere de 26%, pe fondul vânzării unui portofoliu rezidențial semnificativ. România completează topul cu o cotă de piață de 8,5% și un volum de aproape 900 de milioane de euro (în creștere cu aproximativ 40% față de 2019). Tranzacția finalizată de NEPI Rockcastle, consiliată de Colliers, care implică vânzarea a patru proiecte de birouri către AFI Europe, a reprezentat aproape o treime din piața investițiilor locale în 2020.
„O caracteristică a regiunii în ansamblu – inclusiv a României – este faptul că, cel puțin până acum, nu am văzut o schimbare semnificativă către vânzări de active aflate într-o situație dificilă, pentru că majoritatea proprietarilor au fie planuri pe termen lung, fie așteaptă ca lucrurile să se stabilizeze. Acesta este o schimbare față de recesiunea din 2009-2010 și ar putea sugera că revenirea ulterioară de acum ar putea fi mult mai rapidă decât a fost după acea criză. Decalajul de randament investițional mai generos al României, combinat cu randamentele scăzute pentru alte tipuri de active, sunt de bun augur pentru activele locale în următorii ani”, explică Laurențiu Lazăr, Managing Partner la Colliers România.
Sectorul birourilor a fost dominant în toată regiunea, în 2020, în ceea ce privește tranzacțiile, cu o pondere de 41% din volumul total al investițiilor, urmat de spațiile industriale și logistice, care cresc în mod semnificativ, pe măsură ce investitorii se diversifică în acest sector rezistent la Covid-19 (32%), și departe de sectoarele de Retail și ospitalitate (12%).
Bucureștiul are unul dintre cele mai mari randamente investițional din regiune pentru clădirile de birouri (de 7%), comparativ cu cel mult 4,25% în Praga, 4,65% în Varșovia sau 5,25% în Budapesta. Mai departe, chiriile se mențin relativ stabile, potrivit datelor Colliers din raportul „CEE Investment Scene Q1-Q4 2020”, la 18 euro pe metru pătrat în clădirile premium din cele mai bune zone (și o medie de aproximativ 14 euro pe metrul pătrat), respectiv între 11 și 14,5 euro pe metru pătrat în alte zone din țară.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz