Stiri Tech

Volumul de reînnoiri de abonamente mobile Telekom a crescut cu 126% în noiembrie

4 ian. 2022 < 1 min

Volumul de reînnoiri de abonamente mobile Telekom a crescut cu 126% în noiembrie

Reading Time: < 1 minut

Noua ofertă Telekom Mobile lansată la jumătatea lunii noiembrie, care este disponibilă abonaților actuali, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, a înregistrat rezultate peste așteptări din partea clienților, potrivit companiei.

Astfel, volumul de reînnoiri în magazine a crescut cu 126% în noiembrie față de media lunară a lunilor anterioare din 2021, ianuarie – octombrie, într-un răspuns imediat al pieței la schimbarea perturbatoare operată de Telekom Mobile.

„Am aflat că abonații noștri consideră că nu este corect ca noii clienți să fie tratați mai bine decât cei existenți. Astfel, am schimbat acest lucru prin intermediul ofertelor pe care le-am anunțat în luna noiembrie. Dacă sunteți clienții noștri existenți, primiți cea mai bună ofertă – la fel de simplu. Și promitem să păstrăm aceeași abordare în viitor.”

Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile Communications

Noua strategie Telekom Romania Mobile plasează clientul pe primul loc, iar compania apreciază încrederea acestuia și se străduiește să o câștige prin oferte oneste și corecte.

În cadrul acestei promisiuni, Telekom le-a oferit clienților existenți posibilitatea de a accesa aceleași oferte pe care un client nou le are la dispoziție și a schimbat asta începând cu luna noiembrie.

Noua ofertă de iarnă, valabilă până pe 15 ianuarie 2022, se bazează pe două abonamente disponibile atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, clienți actuali sau noi:

  • Abonament la 6 euro pe lună, cu date, minute și SMS-uri naționale nelimitate și fără perioadă contractuală obligatorie.
  • Oferta cu telefon inclus, la 13 euro pe lună, cu smartphone-uri precum Samsung Galaxy A32, Xiaomi Redmi Note 10s, OppoA74 incluse fără cost suplimentar la pachet cu abonament cu date naționale nelimitate, minute și SMS-uri nelimitate în rețelele naționale și roaming în SEE, plus 200 de minute internaționale în SEE și Zona 1.
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: