Stiri Business Companii

Vodafone TV+, colaborare exclusivă Disney, pe piața din România

27 sept. 2024 2 min

Vodafone TV+, colaborare exclusivă Disney, pe piața din România

Reading Time: 2 minute

Vodafone România a intrat într-un parteneriat strategic și exclusiv cu Disney+ în România. Clienții care dețin un abonament mobil Vodafone vor avea acces la Disney+ printr-o ofertă specială.

Disney+ oferă o selecție diversă de seriale originale apreciate de critici, show-uri TV, filme de succes și producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, FX și National Geographic.

“Colaborarea noastră cu Vodafone România marchează un moment semnificativ pentru Disney+ în Europa Centrală și de Est. Suntem încântați că vasta bază de abonați Vodafone România va avea acum acces la conținutul exclusiv și de înaltă calitate al Disney+, inclusiv la seriale premiate cu Emmy și apreciate de critici, cum ar fi Shōgun și Ursul de la FX, oferind o experiență de divertisment excepțională”, a declarat Marlena Pasowski, Head of Partnerships, Disney.

O nouă experiență multimedia

Totodată, prin Vodafone TV+, consumatorii pot urmări programele TV preferate și pot înlătura toate barierele legate de locul și momentul de consum sau de dispozitivul folosit. Cu Vodafone TV+, utilizatorii au acces la peste 100 canale TV plus conținut video on demand cu filme, seriale sau documentare. Mai mult, clienții pot controla ce și când doresc să vadă, având posibilitatea de a pune pauză în timpul vizionării emisiunilor TV și a transmisiunilor live sau de a le înregistra, pentru a le relua mai târziu.

Vodafone TV+ oferă mobilitate completă pe smartphone, tabletă, laptop, smart TV sau televizor obișnuit care poate fi conectat la acest serviciu printr-un streaming media player. Serviciul este disponibil inclusiv atunci când călătorești în alte state ale UE.

Clienții Vodafone TV+ se pot bucura de toate aceste beneficii cu un singur abonament.

„Suntem încântați să ne unim forțele în exclusivitate cu Disney+, un brand emblematic și un lider în domeniul divertismentului global. Această colaborare subliniază angajamentul nostru de a aduce cele mai bune produse și servicii pe piața de telecomunicații din România. Colaborarea dintre Vodafone și Disney+ reprezintă o oportunitate importantă pentru consumatori și ne bucurăm că, împreună cu noul serviciu Vodafone TV+, putem să le oferim o experiență de divertisment unică, ușor accesibilă și diversificată într-un univers de conținut premium, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele”, a declarat Nedim Baytorun, Directorul Diviziei Consumer, Vodafone România.

Array

Articole pe aceeași temă: