Stiri

Vodafone susține primii studenți români la concursul de rachete EuRoC

11 oct. 2021 2 min

Vodafone susține primii studenți români la concursul de rachete EuRoC

Reading Time: 2 minute

Vodafone România susține prima echipă de studenți români care va participa la cea mai mare competiție internațională de lansat rachete European Rocketry Challenge (EuRoC), ce va avea loc între 11 și 17 octombrie, în Ponte de Sor, Portugalia. La eveniment participă 20 de echipe și aproape 400 de studenți din toată Europa.

Echipa 2Space este un exemplu de determinare, sunt primii studenți care reprezintă România la o astfel de competiție internațională. Au depus mult efort în proiectarea și construirea rachetei și ne bucurăm că am putut să contribuim și noi ca obiectivul lor să devină realitate. Le urăm succes și cred cu tărie că unele întâlniri nu sunt deloc întâmplătoare, iar colaborarea noastră va continua cu siguranță, ca parteneri tehnologici, și după întoarcerea din Portugalia”, a declarat Ciprian Zamfirescu, Digital Transformation Manager, Vodafone România.

Echipă de la mai multe Centre universitare

Echipa 2Space, care va reprezenta România, este formată din șapte studenți de la mai multe facultăți din București: Marius Trifu (Facultatea de Automatică și Calculatoare), Inesa Schmidt (Academia de Științe Economice), Andrei-Toma Stoica (Facultatea de Automatică și Calculatoare), Constantin-Cătălin Chelmuș (Facultatea de Inginerie Aerospațială), Andrei Mădălin Grigore (Facultatea de Inginerie Aerospațială), Robert Mihai Ioniță (Facultatea de Inginerie Aerospațială) și Vlad-Marian Ivanciu (Facultatea de Inginerie Aerospațială). Racheta lor se numește Eva și are o greutate de aproape 30 de kg și o înălțime de 2,5m, iar obiectivul ei este să ajungă la 9.000 de metri altitudine.

Pentru noi, EuRoC 2021 este primul context oficial și internațional în care avem oportunitatea de a construi și lansa o rachetă. Suntem extrem de recunoscători că am fost acceptați la această competiție, deoarece simțim că ne apropie de țelul nostru: să oferim transport orbital pentru nanosateliți. Datorită sprijinului oferit de Vodafone România, avem ocazia să concurăm și să reprezentăm România la un concurs de prestigiu global. Mai mult, avem prilejul să câștigăm multă experiență și să cunoaștem alți tineri la fel de pasionați ca noi, cu care putem derula proiecte în viitor. Suntem gata să dăm tot ce avem mai bun, să învățăm și, când ne întoarcem, să aplicăm toate cunoștințele acumulate pentru a susține tinerii pasionați de industria spațială”, a menționat Marius Trifu, membru al echipei 2Space. 

Misiunea EuRoC

EuRoC își propune să stimuleze tinerii care studiază ingineria să proiecteze, să construiască și să lanseze propriile lor vehicule. Într-un sens mai larg, competiția are ca obiectiv încurajarea studenților să invețe știința, tehnologia, ingineria și matematică (STEM) și să-și dezvolte competențele tehnice.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: