Vlad Eftenie - Pandemia trăită prin lentila de fotograf - Revista Biz

Reading Time: 6 minute

Neostoit fotograf al Bucureștiului, doctor în fotografia de arhitectură și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”. Pentru zecile de mii de ”urmăritori” de pe conturile sale de social media este, pe scurt, Vlad Eftenie. Despre condiția artistului în aceste vremuri complicate, Vlad Eftenie consideră că trebuie să fie ”un martor prezent al timpului său, să impulsioneze oamenii să își dorească să afle, să vadă, să aibă noi experiențe”.

Cum ți-a afectat activitatea de fotograf epidemia de COVID-19?

Îmi împart activitatea fotografică în trei arii: fotografie inspirațională, pentru mine și publicul din online, fotografie de arhitectură și cursuri teoretice de estetică vizuală și filosofie a fotografiei. Prima instanță a încetat odată cu rămânerea acasă. Nu am mai iesit pe străzi timp de două luni, în aprilie și mai, exact când era primăvara mai frumoasă. O ocazie excelentă însă de a scotoci arhive cu sute de mii de imagini încă nevăzute, netriate, neștiute. Iar timp de două luni am postat cu regularitate de trei ori pe zi, ca în perioada normală. Am fost atent și la apusuri, desigur, așa că din cand în cand am postat ”în direct”. Am putut compensa astfel lipsa activitității foto zilnice propriu-zise.

Comenzile și cursurile au fost amânate, desigur. Abia din august-septembrie am început sa reiau cu precauție și respectând distanțarea sociala – unele conferințe și sesiuni foto. Cu cladirile e ușor să lucrezi, sunt tacute și caută și ele lumina cea mai bună a soarelui, împreuna cu tine.

Se vede Romania/românul altfel, în ultimele luni, prin lentila de fotograf?

Am căutat să văd cum se comportă în general romanii, pe întinsul țării, din Vama Veche și pană la Cluj. Unii respectă recomandările de siguranță și distanțare, alții o iau personal și se poartă ca și cum cineva are ceva cu ei sau ca și cum absolut nimic nu s-a întamplat și nu au de ce să-și facă griji, în înghesuiala generală. Se caută aglomerația, unii dintre noi nu se simt bine dacă nu aparțin unui grup mare și dinamic, probabil asta le dă forță și le induce siguranță.

Situația indusă de pandemie aduce cu sine un studiu de caz, dar nu alterează și nu simt să îmbogățească în vreun fel viziunea fotografică. În această vară în care nu se pleacă în vacanțe în străinănate, suntem constrânși să interacționăm mai mult unii cu ceilalți, straturi sociale și umane care altfel nu s-ar fi întâlnit la aceeași coadă sau pe aceeași plajă sau în aceeași piață publică. Am antrenament în a căuta locurile mai liniștite, unde prezența oamenilor aduce cu sine poezie și nu conflicte potențiale, așa că eu îmi văd din continuare de propriul drum și caut locurile solitare, serene, în contratimp cu acțiunile și mișcările celor care caută agmolerarea inutilă.

Esti un neobosit fotograf al Bucurestiului (si nu numai, desigur). De la Arghezi ne-a ramas ”Cu bastonul prin Bucuresti”. Cum ar arăta un album cu fotograful Vlad Eftenie prin Bucurestiul din vremea pandemiei?

După cum spuneam, nu am ieșit din casă două luni, așa că arată mai mult din amintiri ale altor ani. Iubesc Bucureștiul și îl fotografiez zilnic, nu aș lăsa contextul pandemiei să își pună amprenta. Uite, îți mărturisesc că una dintre provocările pe care mi le dau în vremuri ”normale” este să pozez orașul pustiu în timp ce este supus asediului mașinilor. E ușor să pozezi orasul lipsit de prezența oamenilor când el chiar este pustiu. Asta nu mi s-a parut o provocare, păstreaza însă un document valoros al perioadei de ”lock-down”. Dar mai interesantă mi se pare o reacție de tipul ”cum ai prins tu bulevardul ăsta pustiu, în timpul ambuteiajului de la orele 19, chiar și eu eram undeva la semafor, blocat în trafic?, spune cineva pe rețele, la unele dintre postări. Am metodele mele :)

Bucureștiul meu, indiferent de orice context exterior și trecător, este însorit, pozitiv, seren, se simte admirat și iubit, se deschide într-un fel în care afli că poți să vezi, dacă înainte reușești să crezi. Iar eu cred în acele straturi cuantice invizibile încă, ale realității cotidiene, care abia așteaptă să se dezvăluie percepției, să devină prezente, observate, fotografiate, oferite mai departe spre minunare și îmbucurare.

Ce efecte are/a avut actuala situație asupra actului educațional (universitar)?

Sunt și părți bune, și unele mai puțin bune. În primul rând, digitalizarea predării on-line este un pas înainte, absolut util. Să poți comunica optim, în condiții de siguranță, folosind tehnologia ca suport, este ceva care probabil merita inițiat cu câțiva ani în urmă. Partea mai puțin bună este că se pierde chimia contactului direct, esențială în actul de predare. Se comunică doar informația, dar aceasta este doar o parte a mesajului și a modului în care îl modelăm împreună în relația profesor-student.

Am ținut și conferințe și cursuri on-line, se pierde complet magia vibrației, a contactului direct.

Am susținut o conferință în condiții de distanțare, cu mască. E greu și cu distanța, și cu figura fără expresie, eu îmi hrănesc stările și îmi modelez discursul și cu aceste ingrediente fine. Dar sunt experiențe noi, cu siguranță foare utile.

Nu simt că scade dramatic calitatea actului de predare, din contră, poate că devine mai eficient. Mă refer aici la învățământul de arhitectura. Dar în cazul nostru, contactul direct este parte din proces, așa că sper într-o revenire la normal, cu implicarea echilibrată a comunicării digitale.

Ce planuri ai pentru perioada următoare în plan profesional, ținând cont de evoluția pandemiei, de seria de restricții impuse de autorități?

Planul este să am grijă în continuare, am acceptat prezența la diverse evenimente culturale pentru a căror organizare se aplică acele condiții de siguranță, voi relua și cursurile foto în sală, cu grupe mai mici. Am avut deja comenzi pentru fotografie de arhitectură. Ușor-ușor evoluăm spre normal, dar cu respectarea unor minime reguli normale și chiar dacă nu ar fi fost reglementate legal. Nu mi-a plăcut niciodată să mă înghesui să merg în locuri aglomerate, oricum. Aștept si reinceperea anului universitar, cu o anumită curiozitate și entuziasm, ca de obicei.

Care crezi că vor fi efectele pe termen mediu și lung ale actualei situații asupra societății românești ?

Ideea era să devenim mai conștienți de anumite exigențe ale unui comportament responsabil, de grija pentru măsuri minime de igienă, grija pentru cei de lângă noi. Probabil nu se vor întâmpla în acest secol, există niste pattern-uri comportamentale din care nu vom ieși prea curând, atâta timp cât necesitatea de a avea grijă este privită ostil, ca o impunere inacceptabilă din afară. Cât timp ambalajele de la junk-food sau mucurile de țigară se aruncă nonșalant pe geamul mașinii, din mers – mașină care altminteri este un templu al individului respectiv, tunată și de o curățenie exemplară, cât timp ne considerăm centrul universului, fără să conteze ceva sau altcineva, cât timp nu există vreo deschidere pentru un comportament echilibrat, lipsit de agresivitate și impuls, nu văd să aibă loc schimbări esențiale. Din păcate.

Care sunt, pentru tine, ”lecțiile” acestei crize?

În primul rând, stând acasă mai mult, mi-am redescoperit locuința și anumite ritualuri zilnice, tihna de a fi acasă, starea de a mi se face dor de casă, după miile de kilometri pe care îmi place să îi explorez departe. Am conștientizat mai bine anumite exigențe de higienă, spălatul mai des pe mâini, grija de unde iau și unde pun lucruri, etc. În fine, acestea sunt detalii. Cu distanțarea socială am stat mereu bine. Mi-am analizat mai bine nevoile esențiale și le-am redus la minim, pentru o eficiență mai bună și pentru o anumită creștere a independenței în plan social. Mi-am reconfirmat că e absolut necesară și o independență emoțională și informațională, printr-o triere mai eficientă a canalelor de comunicare, pentru a putea distila mai bine concluzii și potențiale decizii. Am renunțat la televizor :).

Care este, în viziunea ta, rolul artistului- fotograf în astfel de perioade?

Rolul artistului este mereu același – să ajute nașterea de noi întrebări și realități, mereu înaintea celorlalți. Are un rol dificil și adesea naște lucruri încă neînțelese. Fotograful e bine să facă ceea ce știe mai bine, să arate, să creeze imagini care să nască întrebări, nu musai să ofere răspunsuri. Să documenteze, să păstreze memoria, să fie un martor prezent al timpului său, să impulsioneze oamenii să își dorească să afle, să vadă, să aibă noi experiențe.