Vivre Deco listează obligațiuni de 7 mil. euro la BVB
Reading Time: 3 minuteVivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri online de mobilă și decorațiuni din Europa Centrală și de Est, vine la Bursa de Valori București (BVB) cu a doua emisiune de obligațiuni, aproape dublă ca valoare față de prima.
Cea de-a doua emisiune de obligațiuni, în valoare de 7 milioane de euro, se tranzacționează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al bursei, începând cu 14 iulie, sub simbolul bursier VIV26E.
Capitalul atras de la investitorii din piața de capital este destinat creșterii cotei de piață și investițiilor în tehnologie și automatizări. În total, compania a atras prin piața de capital începând cu martie 2020, prin intermediul celor două emisiuni de obligațiuni, suma de 10,45 milioane de euro.
Emisiunea include un număr de 14.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 500 de euro. Obligațiunile au o dobândă anuală de 5,5%, cu plată semestrială, scadența la 5 ani de la data emiterii, respectiv 21 aprilie 2026. Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul TradeVille.
„Statutul de companie publică pe care l-am obținut odată cu listarea obligațiunilor și încrederea pe care ne-au acordat-o investitorii în ultimii doi ani ne determină să creștem în anii ce urmează într-un ritm și mai accelerat, dar sustenabil. Viitorul este despre personalizarea experienței clienților Vivre, adaptată nevoilor lor, iar tehnologia este principala pârghie care ne va permite să personalizăm interacțiunile digitale la infinit, fără limitări de ordin fizic. Ne dorim să devenim treptat cel mai important marketplace pe categoria de home & deco în regiunea din care facem parte. Acest demers necesită capital, eforturi și resurse importante pe toate palierele, însă suntem pregătiți să inovăm și să facem tot ceea ce ține de noi pentru a ne atinge obiectivele.”
Monica Cadogan, cofondator și Director General al Vivre Deco
Listarea obligațiunilor vine după ce Vivre Deco a încheiat un plasament privat în aprilie 2021, prin care a atras fonduri în valoare de 7 milioane euro necesare dezvoltării. Un număr de 89 de investitori au subscris în cadrul plasamentului, dintre care 5 investitori calificați și 84 de investitori de retail (4 persoane juridice române, 76 persoane fizice române și 4 persoane fizice străine).
„Ne bucurăm că piața de capital românească susține planurile de creștere ale Vivre Deco, atât în România, cât și în celelalte țări în care este prezentă. Anul trecut, în aprilie 2020, Vivre Deco lista prima sa emisiune de obligațiuni, într-o perioadă plină de incertitudini. Listarea celei de-a doua emisiuni de obligațiuni Vivre, aproape dublă față de prima, demonstrează pe de o parte interesul și încrederea pe care investitorii le au față de compania și echipa Vivre, iar pe de altă parte arată deschiderea companiei pentru diversificarea surselor de finanțare, folosind cu succes bursa în acest sens.”
Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București
Prima emisiune de obligațiuni Vivre Deco, în valoare de 3,45 milioane de euro, se tranzacționează la bursă din 10 aprilie 2020 sub simbolul bursier VIV25E. Compania nu exclude derularea de noi operațiuni de finanțare prin piața de capital în perioada 2021-2025.
Vivre Deco a fost fondată în anul 2012 în România, iar în 2013 a început un amplu proces de extindere la nivel regional, ajungând în 2019 să fie prezentă în 9 țări: România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Croația, Slovacia, Slovenia, Cehia, Grecia.
Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 295,2 milioane lei, o creștere de 50% comparativ cu anul precedent (2019: 196,8 milioane lei). Creșterea a fost determinată atât de cererea mai ridicată din partea clienților existenți și a celor noi, cât și de creșterea interesului pentru cumpărăturile online în general. Profitul net a crescut de la 3 milioane lei în 2019, la 7,4 milioane lei în 2020.
Acționarii companiei sunt Neogen cu 50%, Advisory Delta cu 45% și Nagy Vajda Andras Peter (Director Tehnic Vivre) cu 5%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz