Vista Bank a finalizat fuziunea cu Crédit Agricole Romania
Reading Time: < 1 minutVista Bank a finalizat cu succes fuziunea cu Crédit Agricole Romania, după derularea unui plan ambițios de integrare. Echipele celor două bănci au reușit să realizeze alinierea tehnică, operațională și de business, implementând un proces de migrare detaliat și fiabil.
Vista Bank va deține după fuziune active de 1,6 miliarde de euro, credite de 900 de milioane de euro și depozite de 1,4 miliarde de euro. Toți clienții băncii vor beneficia de o echipă mai puternică, o rețea teritorială mai extinsă și o gamă diversificată de produse și servicii.
“Finalizarea integrării Crédit Agricole Romania reprezintă un pas important pentru consolidarea Vista Bank în sistemul bancar din România, în linie cu strategia noastră de creștere accelerată. Am devenit o instituție bancară mai puternică, mai eficientă și mai competitivă, cu o capacitate sporită de a le oferi clienților noștri existenți și viitori servicii de calitate superioară și o experiență bancară îmbunătățită. Le spunem bun venit clienților și angajaților Crédit Agricole Romania în familia Vista Bank. Împreună suntem mai puternici, iar această fuziune aduce noi perspective și oportunități pentru toate părțile interesate – clienți, angajați, acționari, societate.”
Georgios Athanasopoulos, Director General al Vista Bank
Vista Bank este prezentă în România din 1998, fiind cunoscută anterior sub numele de Marfin Bank. Prin preluarea în iulie 2018 de către un nou acționar puternic, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, banca a cunoscut o importantă consolidare la nivel de business, management și strategie. Vista Bank oferă clienților persoane juridice medii și mari, precum și clienților persoane fizice cu venituri peste medie soluții financiare cu valoare adăugată și servicii personalizate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz