Stiri Finanțe

Visa și Mastercard își suspendă operațiunile în Rusia. Ce se întâmplă cu plățile cu cardul

6 mart. 2022 2 min

Visa și Mastercard își suspendă operațiunile în Rusia. Ce se întâmplă cu plățile cu cardul

Reading Time: 2 minute

Cei mai mari procesatori de plăți cu cardul, Visa și Mastercard, au anunțat suspendarea operațiunilor lor din Rusia, decizie care afectează plățile cu cardul nu doar în Rusia, ci și în restul lumii.

Visa a anunțat pe 5 martie, într-o declarație oficială, că va lucra cu clienții și partenerii săi din Rusia pentru a opri imediat toate tranzacțiile Visa în această țară în zilele următoare.

Compania a precizat că, atunci când această acțiune va fi finalizată, toate tranzacțiile realizate cu carduri Visa emise în Rusia nu vor mai funcția în afara acestei țări, iar orice card Visa emis de instituții financiare din afara Rusiei nu vor mai funcționa pe teritoriul Federației Ruse. Din comunicat se înțelege că rușii cu carduri Visa vor putea efectua în continuare plăți, dar numai pe teritoriul Rusiei.

„Suntem obligați să acționăm după invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina și după evenimentele inacceptabile pe care le-am văzut. Regretăm impactul pe care această decizie îl va avea asupra colegilor, clienților, partenerilor, comercianților și deținătorilor de carduri pe care îi deservim în Rusia. Acest război și amenințarea asupra păcii și stabilității ne obligă să răspundem în conformitate cu valorile noastre.”

Al Kelly, Președinte și CEO al Visa Inc.

La rândul său, Mastercard a anunțat decizia de a suspenda serviciile rețelei sale în Rusia. Conform comunicatului companiei, cardurile emise de bănci rusești nu vor mai fi acceptate de rețeaua Mastercard și orice card Mastercard emis în afara Federației Ruse nu va mai funcționa la comercianții sau ATM-urile din Rusia. Compania adaugă că decizia decurge din acțiunea recentă de a bloca accesul mai multor instituții financiare ruse în rețeaua de plăți Mastercard, la solicitarea autorităților de reglementare.

„Nu am luat ușor această decizie. Mastercard operează în Rusia de peste 25 de ani, avem aproape 200 de colegi acolo care fac activitatea companiei critică pentru mulți stakeholderi. Pe măsură ce luăm aceste măsuri, ne vom concentra în continuare pe siguranța și bunăstarea acestor colegi, continuând inclusiv să le oferim salariile și beneficiile care li se cuvin. Când va fi posibil și, dacă legea ne va permite, le vom folosi pasiuni și creativitatea pentru a ne relua operațiunile”, se arată în comunicatul Mastercard.

Foto 50077845 © Ruslan1117 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: