Vinurile Purcari au adus vânzări de 106,5 mil. lei în primul semestru din 2021
Reading Time: 2 minutePurcari Wineries Plc a realizat în primele șase luni din acest an vânzări de 106,5 milioane lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului trecut. În trimestrul doi, vânzările au crescut cu 47%.
Marjele au crescut puternic, fiind impulsionate în primul rând de îmbunătățirea în continuare a mixului produselor vândute, precum și revenirea vânzărilor în piețe cu profitabilitate mai înaltă. Drept urmare, EBITDA a crescut cu 41% în T2 și 24% în S1, la 35,1 milioane lei. Profitul net a crescut semestrial cu 31% la 20,4 milioane lei.
“Vedem o cerere puternică continuă pentru brandurile noastre și reușim să menținem marje de profitabilitate bune, în pofida presiunii costurilor mai înalte ca urmare a recoltei de struguri modeste în 2020. Din fericire, sezonul 2021 pare foarte încurajator la moment din perspectiva recoltei, ce ne poziționează avantajos ca și marje de profitabilitate viitoare.”
Victor Bostan, Director General al Purcari Wineries
Vânzările din România au crescut cu 29% față de primul semestru din 2020. Brandul Purcari conduce creșterea, cu 36% an la an. Bardar și-a dublat vânzările, deși de la o bază de comparație mai mică.
În Republica Moldova a continuat revenirea post-pandemică, cu o creștere importantă de 76% față de primele șase luni din 2020, dar in continuare cu 9% sub primul semestru din 2019.
Veniturile obținute de Purcari în Polonia au fost în scădere din cauza compeției puternice a prețurilor din partea brandurilor internaționale, combinate cu efectele restricțiilor pandemice din primul trimestru. În Cehia și Slovacia, vânzările au fost nesemnificativ mai mici, -1% semestrial, dar în trend de recuperare.
În Asia, compania a continuat recuperarea accelerată, în creștere cu 160% an la an, totuși încă în urma nivelului din S1 2019. Brandul Bardar este singurul care a depășit nivelul din 2019.
Purcari Wineries Plc gestionează circa 1,300 de hectare de podgorii și operează patru platforme de producție în România și Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de circa 25% și cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 30 de țări. Vinurile sunt comercializate sub brandurile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar. Din februarie 2018, Grupul este listat la Bursa de Valori București (simbol WINE).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz