Vinerea verde. Miniștrii au venit la serviciu cu metroul, mașini electrice sau tramvaiul
Reading Time: 5 minuteVinerea verde. Sub sloganul „STOP! Azi maşina stă pe loc!”, această campanie încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice în scopul reducerii poluării şi, implicit, a emisiilor de carbon.
„Vinerea Verde” îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.
Ca să dea un exemplu, miniștrii din cabinetul Florin Cîțu au venit la birou cu metroul, mașina elecrtică sau tramvaiul.
Premierul Florin Cîțu a venit la birou pe jos, așa cum obișnuiește uneori
Şeful Executivul a precizat jurnaliştilor care l-au aşteptat la una din intrările în Guvern că a venit „exclusiv pe jos” de acasă până la Palatul Victoria, precizând că a parcurs distanţa în aproximativ 15 minute.
„Fac acest lucru foarte des, îmi pare bine că nu ştiţi de fiecare dată când fac acest lucru, că aţi atrage prea mult atenţia”, a declarat Florin Cîţu, vineri, înainte de a intra la Palatul Victoria.
Premierul a afirmat că nu a simţit frigul de afară, iar jurnaliştii i-au spus că au fost angajaţi de la Guvern care au venit cu maşina la serviciu în această zi.
„Nu, nu este frig, este ok. Sigur, se vor adapta în perioada următoare, este o zi mai răcoroasă, să spunem, pentru această perioadă, dar să spunem că lunile următoare vor veni pe jos, vinerea, cu toţii „, a declarat Cîţu.
Întrebat dacă foloseşte şi mijloace de transport alternative, cum ar fi bicicleta, el a spus: „Nu, cu bicicleta nu, mai folosesc metroul din când în când”.
Fiind întrebat dacă Bucureştiul pare un oraş prietenos pentru biciclişti, premierul a afirmat: „Va fi mai prietenos pentru biciclişti, sunt sigur acum că avem un nou primar general care susţine acest mod de transport”.
El a adăugat, totodată, că transportul în comun de suprafaţă este o opţiune în acest moment pentru bucureşteni.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a mers la serviciu cu metroul
„M-am alăturat şi eu cu toată deschiderea campaniei „Vinerea Verde”, lansată de colegii de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Am ales metroul pentru a mă deplasa la minister şi vă pot spune că este o alternativă eficientă şi rapidă de transport. Vă încurajez şi pe voi, dragi români, să fiţi solidari cu mediul şi să alegeţi, măcar o zi pe săptămână, mijloace de transport mai puţin poluante!”, a scris Nazare pa pagina sa de Facebook.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat campania ”Vinerea Verde”, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a ales să meargă la serviciu cu metroul.
„Ministerul Mediului – România a lansat, astăzi, „Vinerea Verde”, o iniţiativă naţională care urmăreşte să stimuleze mobilizarea cetăţenilor pentru un mediu curat. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a ales să se deplaseze către sediul MAE cu metroul, marcând „Vinerea Verde” şi susţinerea MAE pentru campania colegilor noştri. Vom continua să alegem, în măsura posibilului şi în funcţie de condiţiile pandemice, mijloace de transport alternative sau transportul public pentru a ne deplasa către birou, în continuarea acţiunilor MAE pentru promovarea protecţiei mediului şi a unei diplomaţii verzi, acasă şi în lume”, scrie pe pagina de Facebook a ministerului, unde este postată şi o fotografie în metrou cu Aurescu.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan s-a dus la birou cu o mașină electrică
„În această dimineaţă, am venit la sediul ministerului cu un automobil electric. Este genul de automobil pe care îl folosesc cu plăcere nu atât pentru confortul pe care îl oferă, ci pentru faptul că este prietenos cu mediul. Estimările arată că fiecare dintre noi suntem răspunzători faţă de mediul înconjurător pentru 7.000 de kg de CO2 anual, în mare parte din cauza faptului că folosim automobile ‘clasice'”, a notat Raluca Turcan.
Ministrul Cercetării, Ciprian Teleman, s-a alăturat vineri campaniei derulate de Ministerul Mediului privind reducerea poluării în marile oraşe.
„O idee foarte bună a ministrului Mediului, vineri fără maşină personală”, a scris Teleman pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie care îl arată că merge spre serviciu cu autobuzul.
De altfel, mai mulţi membri ai Guvernului au anunţat că vor participa la această campanie.
Ministrul transporturilor a făcut cunoștință cu tramvaiele din București
Ministrul transporturilor Cătălin Drulă a venit la birou cu tramvaiul 24. Mijlocul de transport în comun ales de ministru nu era unul modernizat. Tramvaiul cu care s-a deplasat acesta este de mai mult de 20 de ani în exploatare pe liniile STB.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a alăturat vineri campaniei derulate de Ministerul Mediului privind reducerea poluării în marile oraşe şi s-a deplasat cu metroul şi apoi pe jos spre minister, declarând că mersul pe jos este sănătos pentru organism.
Gheorghiu susţine că, în calitate de ministru al Culturii, este „util” mersul pe jos, pentru că observă stadiul în care se află clădirile de patrimoniu.
„E util plimbatul pe jos, pentru că văd multe clădiri de patrimoniu care necesită intervenţii şi care nu ştiu cum au obţinut autorizaţia pentru unele intervenţii făcute. Tot trec pe la Piaţa Lahovari şi mă întreb cum de o clădire frumoasă, albă, de acolo are un restaurant italian cu geamuri termopan jos, un cabinet de optică medicală tot din termopan. Poate şi aceste lucruri trebuie reparate. Când observi astfel de lucruri, ele trebuie semnalate direcţiei de cultură din teritoriu. În cazul de faţă, Direcţia de Cultură a Municipiului Bucureşti. Pentru mine e un lucru frecvent mersul pe jos (…), depinde şi de vreme, desigur. (…) Cu cât Bucureştiul se va dezvolta şi va oferi posibilităţi mai civilizate pentru a ne deplasa pe jos, atunci oamenii vor prefera, în număr tot mai mare, acest lucru”, a adăugat Gheorghiu.
Ministrul mediului a mers cu metroul
Ministrul Tánczos Barna a ajuns în această dimineață la serviciu cu metroul , în ziua lansării campaniei ”Vinerea Verde”. Ministrul a circulat pe ruta Piața Romană-Piața Unirii și a oferit un impuls către mobilitate alternativă angajaților ministerului, dar și tuturor celor care obișnuiau să vină la serviciu cu mașina în ultima zi lucrătoare a săptămânii.
”Lucrăm la un proiect pe termen lung, în fiecare săptămână, vinerea verde va însemna o alta mentalitate, o altă abordare de transport. Am avut discuții în ultimele zile cu primari, președinți de consilii județene, colegi miniștri, care au confirmat interesul pentru mobilitatea alternativă și vor fi din ce în ce mai mulți cei care vor adera la această inițiativă. Împreună putem să schimbăm ceva în marile orașe, putem să reducem poluarea din aglomerările urbane prin alegerea metodelor alternative de transport”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz