Lifestyle Stiri

Vinarte investește peste un milion de euro în crame

22 feb. 2019 2 min

Vinarte investește peste un milion de euro în crame

Reading Time: 2 minute

Vinarte crama StarminaCompania Domaine Vinarte își propune pentru 2019 o creștere a afacerilor cu 15%, față de cifra de afaceri de 10,5 milioane de lei înregistrată anul trecut.

Creșterea va fi realizată prin creșterea portofoliului de produse, în special pe gamele premium si super premium, precum și pe modernizarea celor două crame din Oltenia și introducerea lor în circuit turistic, proiect în care Vinarte va investi peste un milion de euro.

Obiectivul pe termen lung al companiei vizează dezvoltarea celor două crame din Oltenia, Bolovanu – Sâmburești și Stârmina – Mehedinți, acesta fiind și motivul vânzării cramei Villa Zorilor de la Zorești, din regiunea Dealu Mare, împreună cu brandul Prince Matei.

Tim Brockman
Tim Brockman, noul proprietar al Vinarte

„Anul 2019 așează compania noastră sub semnul reinventării și al evoluției. Acțiuni clare, tranșante, curajoase și inovatoare ne fac să privim cu încredere spre un viitor în care vom transpune competența, responsabilitatea și, de fapt, dragostea pentru vin, în fiecare sticlă produsă” a declarat Tim Brockman, noul proprietar al Vinarte, care deține și funcția de general manager al companiei.

În acest an, Vinarte vizează și extinderea portofoliului de produse pe piețele externe pe care este deja prezentă – Canada, Franța, Luxembourg, Belgia, Polonia, China, Coreea de Sud și Japonia, precum și intrarea pe piețe noi, cum ar fi Marea Britanie și Germania. De asmenea, compania își va diversifica vinurile din portofoliu și va lansa game sofisticate și complexe, ediții unice, branduri de nișă, ediții limitate și ediții super-premium. În acest scop, compania are planificate proiecte de replantare ce conferă o diversitate de struguri necesară creării acestor game.

Vinarte derulează și o campanie de rebranding, ca să capteze atenția unui public nou, tânăr. Pentru brandurile cunoscute – Sirena Dunării, Soare, Prince Mircea, Castel Bolovanu – s-au păstrat caracteristicile istorice, recognoscibile. Brandurile Cuvee D’Excellence și Nedeea, alături de gamele Domeniile Vinarte și Castel Stârmina, au acum sticle și etichete noi.

Vinarte derulează și o inițiativă unic, bazată pe potențialul mare de învechire a vinurilor sale: evenimentul de redopuire – primul de acest tip in Romania. Redopuirea constă în verificarea conținutului sticlei, reumplerea ei în cazul pierderilor sau evaporărilor, redopuirea propriu-zisă sau, dacă este necesar, înlocuirea completă cu vin de aceeași calitate și din același an.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: