Stiri

Vila Șipot, parte a Domeniului Regal Peleș, reintră în circuitul cultural și turistic al României

Reading Time: 2 minute

După mai bine de doi ani de renovări și lucrări de consolidare, Vila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa Arhitecților”, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia va reintra oficial în circuitul cultural și turistic al României, la finalul acestui an.

Principala atracție a monumentului istoric este Galeria Arhitecților Peleșului, un spațiu expozițional unic, dedicat arhitecților care au construit și dezvoltat domeniul regal.

Aceasta este organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș la nivelul demisolului, cu acces direct din Piațeta Economat, și găzduiește printre exponate și vitralii cu patru dintre arhitecții importanți care au proiectat Castelul Peleș. Printre aceștia îl remarcăm pe Karel Liman, arhitectul ceh care a fost în slujba Regelui Carol I pentru a extinde și amenaja Peleșul în actuala formă și care a folosit Vila Șipot drept atelier de lucru. Conform documentelor istorice, însuși Regele Carol I făcea vizite dese la biroul de arhitectură pentru a supraveghea proiectarea și punerea în operă a cerințelor sale.  Liman a proiectat și Castelul Pelișor, precum și alte edificii de pe Domeniul Regal, fiind implicat apoi în proiectele Reginei Maria de la Bran și Cotroceni.

Vitraliile reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identității regalității române, iar restaurarea lor a fost o componentă extrem de importantă în cadrul procesului de consolidare a construcției, demarat la inițiativa Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.

Contribuția Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș în amenajarea interioară a Galeriei Arhitecților Peleșului se ridică la peste 250.000 de lei.

În total, lucrările de renovare și consolidare a Vilei Șipot valorează peste 500.000 de euro, în mod exclusiv cu fonduri și suport logistic din partea sponsorilor privați.

În cadrul proiectului de restaurare au fost finalizate lucrările de consolidare a construcției, dar și lucrările de înlocuire a instalațiilor sanitare termice și electrice, precum și de refacere a structurilor de rezistență ale spațiului Galeriei Arhitecților Peleșului.

După modelul marilor monumente istorice ale lumii, Vila Șipot va putea fi valorificată ca obiectiv turistic, spațiu multifuncțional pentru evenimente, spațiu inspirațional de lucru pentru tineri arhitecți sau cu alte profesii creative etc.

50 de mii de turiști sunt așteptați anual să viziteze Vila Șipot, la care se adaugă studenții care vin la Peleș prin programele de workshop organizate de câteva dintre cele mai mari universități din țară.

Vila Șipot oferă și locuri de cazare pentru cei care vor să își petreacă o vacanță în inima Domeniului Regal Peleș.

Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș este singura entitate non-guvernamentală și non-profit creată cu misiunea de a proteja, conserva, restaura și de a pune în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș, ca element – cheie al culturii, turismului și identității României în lume. Revalorizând acest patrimoniu, APRP promovează, pe plan intern și internațional, cultura și valorile istorice ale României.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Start de sezon pentru pârtiile din Austria

Vești bune pentru pasionații de sporturi de iarnă. Cele mai îndrăgite regiuni de schi din Austria sunt pregătite pentru startul…

9 ore ago

Electrica are un EBITDA în scădere, dar tot peste 1 mld. lei în primele nouă luni din 2024

În primele nouă luni ale anului 2024, la nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o valoare de 1.062,0 milioane de…

13 ore ago

Acceleratorul Impact Creators a prezentat cele 14 startup-uri calificate în program  

Impact Hub Bucharest și fondul de investiții pre-seed din Europa Centrală și de Est, PurposeTech, prezintă cele 14 startupuri alese…

14 ore ago

Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide pe 15 noiembrie

Cea mai frumoasă poveste de iarnă va fi prezentată, și în acest an, la Craiova, unde centrul orașului va fi,…

17 ore ago

La șantierul Damen Galați se construiesc două feriboturi electrice pentru Canada

Șantierul Naval Damen Galați a găzduit ceremonia de punere a chilei pentru primele două feriboturi complet electrice dintr-o serie de…

17 ore ago

Sphera Franchise Group, profit net normalizat în creștere cu 66% comparativ cu 2023

Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a încheiat primele nouă luni din 2024 cu…

17 ore ago