Vila Șipot – Galeria Arhitecților de la Peleș -aproape de reintrarea în circuitul cultural și turistic
Reading Time: 2 minuteVila Șipot, cunoscută și sub numele de „Casa Arhitecților”, parte a Domeniului Regal Peleș și locul unde a luat naștere proiectul Castelului Peleș din Sinaia, progresează semnificativ în ceea ce privește lucrările de renovare și consolidare demarate la jumătatea anului trecut.
Una dintre cele mai speciale lucrări este reprezentată de finalizarea vitraliilor care portretizează arhitecții Castelului Peleș, ce vor fi montate în viitoarea Galerie a Arhitecților Peleșului. Vitraliile reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identității regalității române, iar restaurarea lor a fost o componentă extrem de importantă în cadrul procesului de consolidare a construcției.
Viziunea lui Carol I
După încheierea lucrărilor, programată pentru finalul acestui an, clădirea – monument va fi readusă în circuitul cultural și turistic al României.
Printre obiectivele principale ale proiectului de restaurare se numără deschiderea, în cadrul Vilei Șipot, a Galeriei Arhitecților Peleșului, un spațiu expozițional unic, dedicat arhitecților care au construit și dezvoltat Domeniul Regal Sinaia, după viziunea Regelui Carol I, de la primele planuri ale Castelului Peleș, la întregul ansamblu arhitectural și peisagistic existent astăzi.
Peste 500.000 de euro
Lucrările de restaurare ale Vilei Șipot, al căror cost este estimat la peste o jumătate de million de euro, sunt realizate integral prin eforturile Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, cu autorizarea Ministerului Culturii, ele fiind finanțate în mod exclusiv cu fonduri și suport logistic din partea sponsorilor privați.
„Prin reabilitarea Vilei Șipot și reintegrarea acesteia în circuitul turistic, desfășurăm cel mai mare efort de conservare, restaurare și dezvoltare a patrimoniului istoric, arhitectural și natural al Domeniului Regal Sinaia în ultimii 60 de ani. Dorim să adresăm o invitație deschisă tuturor celor care au înțeles importanța pe care o are acest proiect pentru România – persoane sau companii – să contribuie cu donații sau sponsorizări, alăturându-se, astfel, eforturilor de protejare a patrimoniului arhitectural și istoric al României. În egală măsură, le mulțumesc tuturor celor care au ales deja să ne fie parteneri în acest demers”, declară Ion Tucă, Director Executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.
Lucrări în desfășurare
În cadrul proiectului de restaurare au fost finalizate lucrările de consolidare a construcției, dar și lucrările de înlocuire a instalațiilor sanitare termice și electrice, precum și de refacere a structurilor de rezistență ale spațiul ce va fi destinat Galeriei Arhitecților Peleșului.
Vila Șipot a fost atelierul de lucru și locuința arhitectului ceh al Casei Regale, Karel Liman (foto), pe perioada activităților de proiectare a extinderilor și amenajării Castelului Peleș, pe care l-a adus, la începutul secolului, la forma pe care o cunoaștem astăzi. Conform documentelor istorice, însuși Regele Carol I făcea vizite dese la biroul de arhitectură pentru a supraveghea proiectarea și punerea în operă a cerințelor sale.
Clădirea este amplasată pe valea pârâului Peleș și constituie, împreună cu calea de acces către Castelul Pelișor, latura de vest a domeniului de la Sinaia, lângă Economat.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz