Victor Teioșanu, Bergenbier SA: Caraiman nu este doar o bere, este o poveste, o invitație la pauză și la echilibru, într-o lume mereu în mișcare
Reading Time: 3 minuteBergenbier a venit anul acesta cu o noutate pe piața berii: Caraiman, brand nou pe segmentul core. Ce oferă diferit noul brand, cum a fost gândită lansarea și care sunt planurile pentru perioada următoare am aflat de la Victor Teioșanu, Director de Marketing Bergenbier S.A.
Bergenbier are un nou produs: Caraiman. Ce înseamnă lansarea lui pe piața din România?
Dacă ne referim la segmentul core, pentru piața din România, lansarea Caraiman este, fără îndoială, una dintre cele mai mari din ultimul deceniu. Pentru noi, Bergenbier S.A., a fost o lansare intens planificată, una pentru care am alocat resurse suplimentare și pe care ne-am concentrat timp de aproape 2 ani. Ne-am uitat la fiecare detaliu, de la producție la strategia de marketing, totul a fost planificat cu mare atenție de către echipa noastră. Iar Caraiman a venit într-un segment unde nevoia de relaxare capătă un nou sens, acela de spațiu al serenității, un loc al echilibrului, în care îți poți recăpăta puterile.
Caraiman nu este doar o bere, este o poveste, este o invitație la pauză și la echilibru, într-o lume mereu în mișcare. Și mă bucur să văd că noua marcă din portofoliu a fost extrem de bine primită. Feedback-ul din piață este unul pozitiv, consumatorii apreciază gustul echilibrat, dar și direcția de comunicare pe care mergem. Premisele de lansare au fost prielnice, iar execuția planurilor comerciale și de marketing merg în direcția pe care ne-am setat-o.
Prin ce sunt diferiți consumatorii din România versus cei din alte țări vecine? Sunt diferențe între țările Europei de Est și Centrale versus cei din vest?
Cu siguranță sunt atât deosebiri, cât și asemănări între profilele de consumatori din țările vecine sau chiar cele din vest. În România, oamenii caută calitate, pun accent pe acest aspect, dar își doresc un raport corect când vine vorba de preț. Berea lager predomină tendințele consumatorilor din România și țările vecine, în timp ce în cele vestice este o piață ofertantă și pentru specialități, cum ar fi berile brune sau artizanale.
Consumatorul român are un portofoliu de 3-5 beri pe care le consumă în mod regulat și din care alege în fiecare ocazie de consum. Este un portofoliu mai larg decat cel al consumatorilor din vest, de aceea este importantă diversificarea sortimentației, iar noi am investit constant în această direcție în ultimii ani. Nu în ultimul rând, consumatorii din țările vestice preferă canalul Horeca într-o măsură mai mare, deși după perioada pandemiei consumul acasă a câștigat teren și în aceste țări.
Cui anume i se adresează Caraiman? Cine este consumatorul tip?
Caraiman se adresează tuturor consumatorilor care simt nevoia de o pauză pentru a-și trage sufletul și care apreciază o bere cu un gust echilibrat. Acest brand este construit în jurul conceptului de echilibru, oferindu-le consumatorilor o experiență care promovează liniștea și serenitatea de care foarte mulți oameni au nevoie, mai ales în agitația constantă în care trăim. Elementele grafice, precum „A”-ul stilizat și fontul masculin ales, transmit încrederea că oferim consumatorului țintă Caraiman, o bere de calitate superioară și o invitație la o pauză binemeritată.
Cum este susținută lansarea Caraiman în comunicare și, mai ales, urmează să aveți o campanie promoțională?
Pentru Caraiman am implementat o strategie de comunicare 360, acoperind toate canalele relevante, de la televiziune și presă la mediul online. În ceea ce privește prezența în magazine și centre comerciale, ne concentrăm pe oferirea unei experiențe impecabile atât în punctele de vânzare on-trade, cât și off-trade, prin teatralizări și execuții de calitate. Desigur, planul este adaptat pentru stadiul în care se afla brandul, în acest moment. Vom dezvălui mai multe la momentul potrivit, însă Caraiman beneficiază de comunicare integrată.
Care este următoarea etapă pentru Caraiman în 2024?
Următoarea etapă pentru Caraiman este consolidarea și extinderea prezenței pe piața berii din România. Vom continua să ne concentrăm pe promovarea și comunicarea acestui nou produs, implicându-ne în campanii de marketing creative și eficiente, atât în mediul offline, cât și online. Vom explora noi oportunități de parteneriate și colaborări strategice pentru a crește vizibilitatea și notorietatea brandului nostru. Anul acesta va fi, cu siguranță, unul efervescent pentru Caraiman!
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz