Companii

Vestra investește 100.000 de euro în compania SUBLIME Energie

Reading Time: 3 minute

Vestra, primul cluster specializat în industria utilităților și automatizării industriale, a investit 100.000 de euro în compania de tip spin-off, SUBLIME Energie, pentru dezvoltarea producerii combustibilului fără carbon din deșeuri organice. 

Din dorința de a furniza companiilor cele mai potrivite soluții, Vestra evoluează și se adaptează constant nevoilor pieței oferind produse și servicii de calitate prin asocierea cu lideri mondiali. Astfel, decizia de a investi în compania SUBLIME Energie s-a bazat, în primul rând, pe politicile declarate la nivelul Uniunii Europene și în Cadrul Legislativ European.

”Grija față de natură și pasiunea pentru un mediu sustenabil sunt două aspecte cărora le acordăm o importanță deosebită, acesta fiind și motivul pentru care am ales să investim în compania SUBLIME Energie. Suntem direct interesați să aducem în țară această tehnologie și să fim un trend setter pentru fermele agricole și pentru stațiile de tratare a apelor uzate deoarece ne dorim să construim un model sustenabil și predictibil în România. Ne considerăm parte a grupului de vizionari care încearcă să găsească soluții pentru Europa pe termen lung și avem mare încredere în echipa executivă SUBLIME Energie pe care o susținem. În ceea ce privește activitatea Vestra, în acest an, ne-am propus o strategie pentru investiții de tip start-up în domenii precum energie și software.”, a declarat Vlad Iftime, Managing Partner, Vestra.

Preocuparea tot mai multor factori către trecerea la surse de energie sustenabilă, ambiția UE de a deveni neutră climatic până în 2050, eliminarea emisiilor de carbon și reducerea emisiilor de metan, al doilea gaz cu efect de seră ca importanță, sunt principalele obiective care contribuie la limitarea efectelor încălzirii globale, conform Acordului de la Paris. Datele prezentate de CE arată că, la nivelul UE, sectorul agricol contribuie cu peste jumătate din emisiile totale de metan. În urma combustiei, biogazul produce CO2 neutru și oferă posibilitatea tratării şi a reciclării unei întregi varietăţi de reziduuri pe o cale sustenabilă şi “prietenoasă” cu mediul înconjurător.

În România, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică verde cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2030 are în vedere trecerea către o economie rezistentă la schimbările climatice care integrează politicile și acțiunile sale în creșterea inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii.

Cel mai important pilon în investiția Vestra îl reprezintă sustenabilitatea obținută prin sinergia eforturilor dezvoltatorilor de tehnologie, a societății civile care înțelege schimbarea tehnologică, dar și a celor care propun cadrul legislativ pentru atingerea obiectivelor. Astfel, Franța îndeplinește cea mai potrivită combinație necesară dezvoltării tehnologiei pe care compania o susține.  

Obiectivul SUBLIME Energie este decarbonizarea mobilității și asigurarea sau generarea unor noi surse de venit fermierilor prin utilizarea unei tehnologii brevetate de lichefiere a biogazului. Unică în lume, tehnologia este rezultatul activității de cercetare a Centrului pentru eficiența energetică a sistemelor din cadrul MINES ParisTech, condus de către Maroun Nemer. Lichefierea biogazului din metanizatori reduce costurile lanțului de producție a bio-GNV-ului și a biometanului și permite înființarea unor rețele locale de colectare a biogazului de la fermele mici.

”Ne propunem să realizăm până în 2030 5 TWh pe an de combustibil fără carbon în Franța, reducând în mod corespunzător dependența noastră energetică de combustibil fosili și impactul climatic al acestora. Economia circulară pe care se bazează modelul nostru oferă o nouă dinamică economică teritoriilor rurale și permite dezvoltarea suveranității noastre energetice și alimentare. Este timpul să punem combustibilii fosili în muzeu!”, a declarant Bruno Adhémar, Președintele companiei SUBLIME Energie.

În prezent, compania nu are operațiuni în România însă rezultatele obținute în țările în care activează vor putea fi aplicabile pentru fermele agricole și, respectiv, pentru stațiile de tratare a apelor uzate din orașele mari și medii. Aceasta va urma politicile majore ale Uniunii Europene legate de producerea de energie verde, de sustenabilitate și de incluziune socială. 

Cu ajutorul Vestra-Elsaco Grup, Storengy, Business Angels și a investitorilor istorici, SUBLIME Energie a obținut fonduri de 1 milion de euro pentru a-și dezvolta tehnologia de producere a combustibilului fără carbon din deșeuri organice și pentru a-și finanța planul de dezvoltare tehnologică prin construirea a două modele pentru o lansare comercială în anul 2023. Dezvoltarea de noi sectoare de bioGNV va accelera abandonul combustibililor fosili și va permite celor care aleg GNV să-și finalizeze tranziția energetică prin minimizarea investițiilor și asigurarea celui mai scăzut impact climatic în analiza ciclului de viață al produsului. Storengy, filiala ENGIE specializată în stocarea gazelor și dezvoltarea gazelor verzi, va sprijini fazele de dezvoltare tehnologică a soluției SUBLIME Energie, oferindu-și expertiza industrială. De asemenea, va fi stabilită o colaborare între echipele de dezvoltare ale SUBLIME Energie, Storengy și filiala sa Azola, pentru formarea ecosistemelor teritoriale favorabile succesului comercial al tehnologiei și dezvoltării metanizării.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Vom produce drone românești. Protocol semnat între ministere

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…

9 ore ago

Pi2 a fost aleasă agenția de comunicare pentru Freedom24 în România și Ungaria

Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…

9 ore ago

Utilizatorii plătesc în medie 12 abonamente pentru serviciile online

În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…

15 ore ago

Ce cred angajații despre companii. Care sunt cele mai apreciate firme din 2024

JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…

15 ore ago

Cegeka: Companiile IT trebuie să schimbe mentalitatea și să atragă parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…

15 ore ago

Danone susține centrele E.G.A.L. care oferă mese calde pentru copiii din zone defavorizate

Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…

15 ore ago