Vești bune de la FMI: economia României va crește cu 6% în 2021, la fel ca media globală
Reading Time: 2 minuteDupă scăderea de aproape 4% de anul trecut, Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că economia României va înregistra în 2021 o creștere de 6%, urmând ca în 2022 creșterea să se tempereze la 4,8%.
Potrivit estimărilor FMI, economia globală ar urma să crească în acest an tot cu 6%, după ce anul trecut a suferit o contracție de -3,3%.
Optimism moderat
Noua estimare este mai bună decât cea de +5,2% publicată de organizația internațională în octombrie. Pentru 2022, însă, creștere economică globală se va tempera, în jurul valorii de +4,4%.
„Estimările pentru 2021 and 2022 sunt cu 0,8, respectiv 0,2 puncte procentuale, mai bune decât în raportul din octombrie 2020. Motivul este sprijinul fiscal suplimentar din câteva economii mari, precum și revenirea stimulată de vaccinare în a doua jumătate din acest an”, se arată în Raportul Economic Global al FMI.
Creșterea globală va reveni pe termen mediu la un ritm moderat de 3,3%, iar FMI crede că recesiunea provocată anul trecut de COVID-19 va lăsa urme mai puțin adânci decât criza financiară din 2008.
Diferența importantă față de 2008 este, însă, că acum cele mai afectat economii sunt cele vulnerabile din țările emergente și cele cu venituri reduse pe cap de locuitor. Acestea vor avea cel mai mult de suferit pe termen mediu.
Ce țări își revin cel mai repede
Cum era de așteptat, țările din Asia vor avea cea mai robustă creștere în 2021. Astfel, FMI estimează că India va avea o creștere de 12,5% în acest an, după o scădere abruptă de 8% în 2019.
China, singura economie importantă din lume care aul trecut a rămas pe plus (+2,3%) va accelera din plin în acest an, cu o creștere economică de 8,4%.
Veștile sunt excelent și pentru SUA, care în 2020 și-a văzut economie contracându-se cu 4,7%, dar estimarea FMI pentru acest an vizează o creștere masivă de 6,4%. Doar că în 2022 aceasta se va tempera până la 3,5%.
În Zona Euro, Spania va avea o revenire de +6,4%, care vine însă după un 2020 catastrofal, cu o scădere de 11% a PIB.
Estimarea creșterii economice în 2021 pentru Franța este de 5,8%, în timp ce Germania va crește mult mai moderat, cu 3,6%, dar asta după ce anul trecut scăderea a fost de -4,9%, sub cea de -6,6% din toată Zona Euro. Revenirea statelor care au euro drept monedă va fi anul acesta de +4,4%.
Italia trebuie să se aștepte anul acesta la o creștere economică de 4,2%, mult sub prăbușirea de 8,9% din anul 2020.
Ilustrație: 133672511 © Natanael Alfredo Nemanita Ginting – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz