Veolia, la 170 de ani. Mădălin Mihailovici: „Grupul a contribuit la modernizarea și eficientizarea serviciilor publice”
Reading Time: 6 minuteAnul acesta, Veolia a împlinit 170 de ani de existență. Mădălin Mihailovici, CEO al Veolia România, ne-a vorbit despre cei 170 de ani de inovație, excelență și angajament în serviciul umanității și al mediului înconjurător, dar și despre impactul companiei la nivel local.
Anul acesta s-au împlinit 170 de ani de activitate pentru Veolia. Care este viziunea grupului la nivel global și ce obiective are compania pentru 2030?
Veolia, o prezență de 170 de ani în domeniul serviciilor de mediu și gestionare a resurselor, a evoluat într-o companie emblematică a dezvoltării durabile și a economiei circulare. Cu o istorie bogată, Grupul s-a dezvoltat și optimizat permanent pentru a răspunde provocărilor din ce în ce mai complexe ale lumii moderne. La nivel global, Veolia își propune să devină un catalizator esențial în transformarea modului în care lumea gestionează resursele și mediul înconjurător. De altfel, Scopul Veolia este de a contribui la progresul uman prin angajamentul ferm față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite de ONU pentru un viitor mai verde, mai curat și mai sigur pentru generațiile viitoare. Veolia vede sustenabilitatea ca fiind inima strategiei sale de business, promovând economia circulară și eficiența resurselor ca motoare de creștere ecnomică.
Cu determinare și implicare, Grupul Veolia continuă să lucreze pentru și cu soluții în domeniul gestionării apei și energiei, care ne permit să răspundem provocărilor ecologice majore ale timpului nostru. Suntem convinși că dezvoltarea umană continuă este posibilă numai dacă problemele economice, sociale și de mediu sunt abordate ca un întreg indivizibil. Această convingere este înrădăcinată în istoria companiei, care, încă de la crearea sa în 1853, a indicat care este calea de urmat, făcând din accesul la apă potabilă un element esențial al sănătății publice și al calității vieții.
În desfășurarea activităților noastre actuale în domeniul apei, al energiei și al managementului deșeurilor, oferim clienților noștri publici și privați din întreaga lume soluții care facilitează accesul la serviciile esențiale și la resursele naturale având în minte conservarea, utilizarea și reciclarea eficientă a acestora.
Ce impact aduce Veolia asupra României?
Veolia a devenit un partener important prin desfășurarea operațiunilor noastre de servicii esențiale. Colaborarea pe plan local a fost caracterizată de o sinergie coerentă, unde resursele operaționale, know-how-ul tehnologic și resursele financiare au fost disponibile în mod sistematic, accesul la toate aceste resurse având un impact benefic evident în comunitățile în care operăm sau am operat.
În primul rând, trebuie să menționăm că Grupul nostru a introdus local un set de practici inovatoare și tehnologii de vârf în gestionarea resurselor esențiale precum apă și energie. Aceste inovații au avut un impact pozitiv și au contribuit la îmbunătățirea calității serviciilor furnizate către comunități. Prin implementarea unor soluții de ultimă generație, Veolia a contribuit la creșterea durabilității infrastructurii critice pe care o operăm local și la reducerea impactului asupra mediului înconjurător. De exemplu, doar la nivel de eficiență energetică, am ajuns local, prin Apa Nova, o companie Veolia, la o scădere semnificativă a consumului de energie electrică, ajungând în 2022 la aproximativ 41,6% din valoarea înregistrată în anul 2001.
În plus, compania a generat o serie de oportunități de angajare și dezvoltare profesională pentru localnici. Veolia a investit în resurse umane, dezvoltând programe de formare și dezvoltare pentru a se asigura că forța sa de muncă este calificată și bine pregătită pentru a gestiona provocările sectorului. Prin urmare, impactul social pozitiv se reflectă și în creșterea nivelului de trai pentru oamenii care lucrează în cadrul companiei sau în industriile adiacente.
În ceea ce privește impactul economic, putem spune că Veolia a avut rolul său în atragerea de investiții în sectorul serviciilor din România. Colaborarea cu autoritățile locale și centrale a dus la dezvoltarea unor parteneriate durabile, care au stimulat creșterea economică și dezvoltarea infrastructurii. Prin intermediul acestor parteneriate, Veolia a contribuit la modernizarea și eficientizarea serviciilor publice, creând astfel un mediu mai atractiv pentru alți investitori. De exemplu, valoarea investițiilor totale realizate local de Apa Nova, o companie Veolia, de la începutul concesiunii până în prezent, este de peste 752 milioane de euro, cu o valoare medie a investițiilor în ultimii ani de nu mai puțin de 36 milioane de euro/an.
Veolia este o companie-etalon în transformare ecologică. Care este strategia Veolia în atingerea indicatorilor în ceea ce privește sustenabilitatea?
Veolia și-a consolidat deja poziția dominantă și statutul de lider în ceea ce privește transformarea ecologică, prin eforturi considerabile. Un exemplu elocvent este reprezentat de faptul că, anul trecut, 50% din veniturile Grupului au provenit din activități sustenabile, consolidând astfel angajamentul companiei față de mediul înconjurător și dezvoltarea durabilă.
Cu aproape 220.000 de angajați pe cinci continente, Veolia proiectează și furnizează soluții care sunt utile și practice pentru apă și energie, contribuind la o schimbare radicală a situației existente. Prin intermediul activităților comerciale complementare, contribuie la dezvoltarea accesului la resurse, precum și la conservarea și refacerea acestora. În 2022, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 111 milioane de persoane și servicii de tratare a apelor uzate pentru 97 de milioane de persoane, producând simultan aproape 44 terawatt-oră de energie.
Următorul program strategic pentru 2024-2027 este în curs de pregătire și va fi prezentat la sfârșitul acestui an. Pot să vă spun de pe acum că va permite Veolia să își consolideze prezența în cele mai promițătoare sectoare pentru transformarea ecologică, cum ar fi eficiența energetică, reciclarea bateriilor și a materialelor plastice, reciclarea apelor uzate, reutilizarea apelor uzate, producția de energie regenerabilă și altele. Multe dintre aceste “motoare” de creștere reprezintă deja soluții la tripla amenințare a emisiilor de CO2, poluare și penurie. Prin crearea de astfel de alternative, an de an, Veolia își consolidează poziția de lider mondial al campion mondial al transformării ecologice.
Care sunt planurile pe termen scurt, mediu și lung pe care le aveți pentru Veolia România?
Pe termen scurt, ne concentrăm pe optimizarea eficienței operaționale, folosind tehnologii emergente precum cele minim invazive la lucrări, inteligența artificială și analiza datelor de tip big data pentru a eficientiza procesele noastre și a oferi servicii mai bune și mai rapide clienților noștri. În plus, ne propunem să dezvoltăm parteneriate strategice cu alte companii și instituții pentru a crea soluții inovatoare pentru gestionarea resurselor și a energiei.
Pe termen mediu, ne angajăm să fim lideri în tranziția către o economie circulară, promovând reciclarea și refolosirea resurselor în cadrul operațiunilor noastre și ale clienților noștri. Vom continua să investim în tehnologii sustenabile și să dezvoltăm proiecte de energie regenerabilă pentru a contribui la reducerea impactului nostru asupra mediului.
Pe termen lung, ne propunem să fim actori cheie în transformarea infrastructurii urbane pentru a face față provocărilor viitorului, cum ar fi creșterea populației și schimbările climatice. Vom continua să dezvoltăm proiecte inovatoare pentru gestionarea apei și energiei în mod sustenabil, astfel încât să contribuim la construirea orașelor inteligente și ecologice ale viitorului.
Atunci când ne gândim la inovație, nu de puține ori ne vin în minte companii din domeniul IT. Ceea ce este eronat, inovația fiind prezentă în foarte multe domenii de activitate, chiar și în managementul resurselor. Veolia a demonstrat de-a lungul timpului că inovația este un pilon important pe care a construit în cei 170 de ani. Ne puteți spune câteva cuvinte despre strategia grupului în ceea ce privește inovația și despre cele mai importante inovații ale companiei?
Există, într-adevăr, percepția asocierii inovației cu industria IT, însă acest stereotip este de mult depășit în era noastră, în care inovația transcende granițele și se extinde în fiecare colț de business. La Veolia, credem cu tărie că inovația este motorul care ne conduce spre un viitor mai sustenabil și mai eficient în ceea ce privește gestionarea resurselor.
Strategia noastră privind soluțiile inovatoare este într-adevăr în pas cu vremurile și include o serie de elemente cheie. În primul rând, adoptăm o abordare holistică, bazată pe colaborare, pentru a aduce laolaltă talente și idei din diferite domenii de experiență. Acest lucru ne permite să abordăm provocările complexe ale gestionării resurselor cu o viziune proaspătă și cu soluții inovatoare. Un alt aspect crucial este investiția continuă în tehnologii de ultimă generație și în cercetare și dezvoltare. Suntem mândri să menționăm că am dezvoltat tehnologii avansate pentru tratarea și reciclarea apei, dar și pentru eficientizarea energetică. Aceste inovații ne permit să contribuim la conservarea resurselor naturale și la reducerea amprentei noastre ecologice.
Veolia a implementat recent un program de protecție socială pentru cei 200.000 de angajați din întreaga lume. Care a fost motivația implementării unui astfel de program care transcede politica uzuală privind resursele umane?
Grupul Veolia a decis ca fiecare angajat să beneficieze de un nucleu comun de avantaje, iar motivele sunt simple. Pentru că bunăstarea angajaților are nevoie de susținere în anumite momente decisive, pentru că este responsabilitatea unui campion global să minimizeze inegalitățile și să sprijine diversitatea în atingerea Scopului de a fi util tuturor părților interesate, și nu ca reacție la vreo obligație de reglementare.
Astfel, beneficiile incluse în program includ de la minimum 10 săptămâni de concediu pentru creșterea copilului și cel puțin o săptămână de concediu coparental, asigurare medicală, un plan de asigurare de viață care să garanteze cel puțin 6 luni de beneficii pentru familii în caz de deces, sprijin pentru angajații care au grijă de cei dragi bolnavi, până la o zi liberă plătită în fiecare an, pentru a face voluntariat în cadrul unei organizații de caritate.
Aceste drepturi sunt valabile pentru fiecare angajat, indiferent de locație, naționalitate sau statut.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz