Venera Arapu: Adaptabilitatea este cea care ne va ajuta să supraviețuim
Reading Time: 5 minuteCu câteva luni în urmă, creatoarea de modă Venera Arapu se afla în momentul în care fi trebuit să onoreze comenzile pentru colecțiile de toamnă – iarnă 20/21. Execuția acestora ar fi ocupat spațiul de producție pentru următoarele luni atât pentru echipa sa, cât și pentru colaboratorii cu care realizează în sistem lohn o parte din comenzi. De la ceea ce părea un început normal de sezon, totul a înghețat. A izbucnit pandemia, s-a declarat stare de urgență și, în primă fază, cea a șocului, toate comenzile au fost anulate, ceea ce a dus, în mod evident, la șomaj tehnic pentru echipa sa. Acum, în faza de revenire la activitate, o parte dintre comenzi se transformă din anulate în amânate până la o dată ulterioară, dar neprecizată încă.
Ce a decis creatoarea să facă, în condițiile în care brandul său este unul de lux, domeniu, grav lovit în această perioadă și cea mai mare parte a vânzărilor sale țin de exporturi?
”Momentele de criză sunt acelea în care creativitatea este singura care poate găsi soluțiile ieșirii din impas, așa că am folosit această perioadă pentru a imagina și alte strategii de funcționare și dezvoltare”, spune Venera Arapu.
”Sunt absolut convinsă că, în domeniul nostru, în ceea ce privește exportul, lucrurile se vor schimba radical odată întrerupt vechiul flux de funcționare (comandă/ execuție/ livrare). Și mai sunt la fel de convinsă că lucrurile nu vor mai putea fi niciodată la fel!”.
Care este soluția? Până la “așezarea apelor” în economia europeană și internațională, produsele locale pot fi cheia salvatoare și, în acest sens, a decis să se adreseze pieței interne cu un nou brand, MEWS CHANNEL. Însă reorientarea strategiei vine la pachet cu o serie de provocări deoarece piața locală, cu atât mai mult în acest moment de criză, trebuie să beneficieze de niște prețuri atractive pentru a putea spera la un volum de vânzări bun.
De asemenea, a demarat o colaborare cu retailerul online Fashion Days, care în această perioadă lansează un nou proiect de sprijinire a designului și industriei românești de fashion. Astfel, noua colecție MEWS CHANNEL va fi prezentă pe Fashion Days începând din 15 iunie și aceasta va fi adaptată cerințelor pieței românești de desfacere și puterii de cumpărare a acesteia.
”Noutatea absolută este că MEWS CHANNEL (care se dorește a fi news-channel-ul unor noi viitoare generații de creatori) va fi primul hub de fashion design din țara noastră, în care invit să se înscrie și să activeze pe orice tânăr student, proaspăt absolvent (de studii superioare de design vestimentar sau absolvent de curs particular de specializare în acest domeniu) sau pe orice pasionat de domeniul creației vestimentare care consideră oportun și necesar în aceste momente speciale să se reorienteze profesional și care dorește un start-up facil în acest domeniu, să ni se alăture. În cadrul acestui hub creativ organizat în jurul designului de fashion, oferim mentorat (în calitatea mea de lector al UNARTE București) și consultanță (în virtutea experienței mele în domeniu), spațiu de creație, bază de țesături, bază de țipare, realizare de tipar de bază și de prototipuri, posibilitate de execuție pentru serie foarte mică (obligatorie pentru orice început și atât de greu de găsit la standarde înalte de calitate) și nu în ultimul rând vizibilitate în shop-ul online”, explică Venera Arapu.
Componenta de mentorat a proiectului MEWS CHANNEL este sprijinită de Fashion Days care oferă prin bogata sa bază de clienți cea mai bună vizibilitate online pe piață.
Cum vede Venera Arapu viitorul pieței de fashion?
Din estimările pe care le-am văzut, piața internațională de fashion se pare că a scăzut cu 40%. În momentul de față, nu știm care sunt efectele economice ale acestei pandemii și cu atât mai puțin mă simt în măsură să facă pronosticuri în ceea ce privește revenirea la nivelul de funcționare de dinainte de martie 2020. Revenirea nu cred că este deloc realizabilă, din nefericire. Cred că suntem cu toții obligați să ne adaptăm și va trebui să acceptăm, la modul general, să fim mulțumiți dacă ne apropiem oarecum de acel punct!
În același timp, să nu uităm că întotdeauna, în orice situație de criză, există și anumite cazuri în care se găsesc soluții extrem de originale și adaptate, care să permită o reinventare și chiar o creștere în pofida noilor condiții aparent ostile. Chiar și aceste momente pot deveni foarte bune pentru unii dintre noi, atât timp cât soluțiile pe care le găsim sunt unele strălucite prin originalitatea lor.
Cel mai important cred că va fi pentru noi toți să înțelegem corect constrângerile momentului, astfel încât să reușim să ne adaptăm pentru a ne încadra în ceea ce mai poate să funcționeze în acest moment.
Luxul, în perspectivă
Este absolut evident că produsul high-end nu este o necesitate! Luxul este prin definiție un lux, iar perioada următoare nu pare a se prefigura ca fiind una a luxului. Prin urmare, cel puțin în următoarea perioadă, cred că consumul pe acest tip de produs va scădea. La modul general, veniturile oamenilor vor scădea și ele și vor fi alocate către alte direcții prioritare: alimentație, studiile copiilor etc.
Cum au reacționat autoritățile?
Cred că trebuie să înțelegem cu toții că este un moment dificil de gestionat și că echipele actuale, oriunde am fi, în România sau în oricare altă tară, se confruntă cu niște decizii dificile. Este, de asemenea, de bun simț să înțelegem că, și la acest nivel, gestionarea situației se face pe baza unor priorități similare celor valabile la nivel individual. Totuși, cred că domeniile cele mai afectate de efectele pandemiei trebuie susținute pentru a le ajuta să nu sucombe, mă refer la turism, HoReCa etc.
Cred cu tărie că soluțiile individuale ale fiecărei societăti comerciale, mai mică sau mai mare, sunt cele care pot rezolva criza economică generală care se prefigurează, astfel încât să putem depăși acest moment. Simplu spus, să ne dăm fiecare zăpada din fața casei ca să putem cu toții merge pe stradă!
În plus, este absolut necesar să ne dovedim adaptabili! Cred că adaptabilitatea este cea care ne va ajuta să supraviețuim, precum și atenția sporită la ceea ce se întâmplă în jur.
Ce măsuri ar fi bine să ia statul pentru sprijinirea micilor afaceri?
O reducere a TVA-ului pentru domeniul industriei textile, grav afectate, ce ar permite prețuri mai accesibile pentru cumpărătorul final, și o scădere a impozitelor pe salarii sunt două dintre măsurile pe care fondatoarea brandului Venera Arapu le consideră utile în perioada următoare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz