Stiri

Veeam Software are peste 700 de angajați în România și mai caută 100 de specialiști

22 nov. 2021 2 min

Veeam Software are peste 700 de angajați în România și mai caută 100 de specialiști

Reading Time: 2 minute

Veeam Software România, cel mai mare centru de servicii din Europa al companiei, a ajuns la peste 700 de angajați, într-un mediu cultural ce include 19 naționalități diferite și 23 de limbi străine vorbite.

Această varietate internațională oferă oportunități multiculturale și o cultură de cooperare unică și putem spune cu mândrie că diversitatea echipei noastre este ceea ce face din București un centru de succes. Echipa regională Veeam EMEA este unită de un set de valori care ne fac să fim foarte performanți: agilitatea, disciplina și determinarea. În timp ce fiecare angajat aduce un set unic de experiențe, capabilități și abilități, prin acceptarea diferențelor tuturor și valorificarea puterii lor, Veeam construiește o cultură veeamazing. O cultură a valorilor comune și un set de obiective strategice reprezintă o formulă câștigătoare pentru o echipă de succes,” a declarat Andrei Romanescu, Managing Director Veeam Software România.

100 de posturi noi

Extinderea companiei  va continua și în anii următori, prin creșterea echipelor din București și diversificarea activităților, în urma achiziției companiei Kasten, liderul de piață pentru Kubernetes Backup și Disaster Recovery. Astfel, pe plan local vor fi puse la dispoziție peste 100 de posturi noi în departamentele de vânzări și suport tehnic.

La nivelul EMEA, suntem lider de piață pe segmentul nostru de activitate. Vom continua să creștem numărul angajaților din Romania, precum și notorietatea brandului Veeam pe aceasta piață extrem de competitivă. Dorim să fim prezenți pe canale dedicate, cu mesaje specifice, adresate direct candidaților. Cele 10 premii pe care le-am câștigat în cei șase ani de activitate stau și ele  ca o dovadă a succesului Veeam în România, printre care se numără locul 1 la Premiile ABSL 2020, în categoria Business Leader în Customer Experience sau locul 2 la Romanian Business Ranking pentru companiile IT din București, pe baza performanțelor financiare și a practicilor de management„, a mai declarat Andrei Romanescu.

Hub regional

Veeam Software România este acum cel mai mare centru de servicii Veeam din Europa, și al treilea din lume. Diversificarea activităților îndeplinite de către echipa din România a crescut la rândul său, odată cu extinderea numărului de departamente, astfel încât, în prezent, portofoliul de servicii principale locale include vânzări, marketing, suport tehnic și financiar, alături de echipe suport precum resurse umane sau IT.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: