Vara dezbaterilor
Reading Time: 2 minuteStudenții cu gândire critică și abilități de argumentare, pasionați de vorbitul în public au ocazia să reprezente România la campionatele internaționale de debate.
Clubul Ethos powered by Telekom invită studenții și masteranzii din universitățile bucureștene să se înscrie, pe perioada vacanței de vară, într-un program special de pregătire pentru următoarele campionate universitare de dezbateri formale (debate) la nivel european și mondial. Tinerii care își doresc să intre în elita mondială a debaterilor pot afla detalii și se pot înscrie în program pe siteul clubului www.ethos.ro.
Tările din spațiul anglo-saxon acordă o importanță deosebită programelor de debate, care reprezintă principalul loc de pregătire pentru viitoarele lor elite. Fostul președinte al SUA, Barack Obama, sau actualul premier al Canadei, Justin Trudeau, sunt doar două exemple notabile de foști campioni de debate. Dezbaterile sunt una dintre cele mai apreciate activități studențești în toate univesitățile de elită din Europa și din lume. Spre deosebire de alte sporturi ale minții, precum sahul, debateul este un „sport” al inteligenței discursive, care se concentrează pe abilitățile de argumentare, de gândire critică și de exprimare în public.Într-un meci de debate, două echipe adverse dezbat o moțiune de interes public cu argumente pro și contra. Meciurile se desfășoară conform unor reguli stricte referitoare la ordinea discursurilor, la încadrarea în timp sau la responsabilitățile fiecărui vorbitor. La final echipa câștigătoare este decisă de unul sau mai mulți arbitri.
Perioada vacanței universitare este cea mai bună pentru pregătirea echipelor românești care vor să participe la aceste campionate internaționale, Clubul Ethos powered by Telekom a pregătit un program special pentru studenții și masteranzii de la universitățile din București. Astfel, pe perioada verii, tinerii vor putea participa gratuit la ateliere intensive de pregătire, în limba engleză, susținute de consultantul în comunicare Dragoș Dehelean și cu participarea mai multor personalități ale spațiului media, cum ar fi politologul Cristian Pîrvulescu, profesorul de comunicare Dumitru Borțun, sau realizatorul TV Răzvan Zamfir.
„Pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, iar viața noastră se mută din ce în ce mai mult pe Facebook, vedem că oamenii nu mai știu să comunice, iar adresarea devine mai degrabă un handicap în relația cu ceilalți. De aceea debate-ul este un exercițiu care oferă o tehnică necesară atât pentru disciplinarea propriei cariere, cât și pentru redescoperirea unui mod mai eficient de a interacționa cu ceilalți”, spune Cristian Pîrvulescu, președintele onorific al clubului Ethos.
Foto: Dreamstime
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz