Vânzările WatchShop.ro, în creștere cu 10%
Reading Time: < 1 minutWatchShop.ro a înregistrat o creștere de 10% în luna aprilie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Categoriile care au înregistrat cele mai mari creșteri au fost ceasurile de damă și smartwatch-urile – pe acest segment vânzările s-au dublat față de 2019.
„Suntem deja pe un trend pozitiv, inclusiv dacă ne raportăm la luna aprilie a anului precedent. După o perioadă de câteva săptămâni, în luna martie, în care vânzările de ceasuri și accesorii au încetinit, creșterile din aprilie reprezintă un argument că retailul online va avea de câștigat după contextul Covid-19”, spune Cătălin Florea, CEO WatchShop.ro.
WatchShop.ro a înregistrat o creștere de 40% a vânzărilor de ceasuri și accesorii conexe în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară. Vârfurile de vânzare din luna aprilie a acestui an au fost înregistrate în săptămâna dinaintea sărbătorilor pascale și spre finalul lunii, când a crescut și valoarea medie a unei comenzi cu peste 50% față de o perioadă obișnuită. În această perioadă, cele mai vândute branduri au fost Tissot, Garmin și Marc Jacobs.
Din selecția de branduri preferate de clienții WatchShop.ro în aprilie, precum Tissot, Garmin și Marc Jacobs, care oferă modele cu prețuri peste medie, înțelegem că o bună parte din ceasuri au fost achiziționate pentru a fi făcute cadou. Spre finalul lunii, am observat o creștere a categoriei de smartwatch-uri, odată cu încălzirea temperaturii de afară și cu apropierea momentului de ridicare a restricțiilor impuse de autorități”, spune Cătălin Florea.
Din totalul comenzilor plasate în luna aprilie, circa 60% au fost făcute de clienți noi. Aceștia fac parte dintr-o categorie de public care, până acum, obișnuia să facă achiziții în offline. Interacțiunea noilor clienți cu mediul online și experimentarea beneficiilor unei astfel de achiziții reprezintă un pas înainte pentru comerțul online de accesorii și va contribui la creșterea industriei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz