Vânzările Seat, cel mai înalt nivel din 2001
Reading Time: < 1 minutSeat încheie prima jumătate a anului cu cel mai bun rezultat comercial din 2012. Vânzările globale ale mărcii au crescut cu aproape 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 246.500 de vehicule. Doar în luna iunie, compania a vândut 45.200 de autoturisme.
„Succesul nostru este bazat pe rezultate solide în majoritatea piețelor, unde încep să apară roadele celei mai mari ofensive de produs, lansată în 2016 cu Ateca și continuată la începutul anului cu Leon facelift. Cu noua Ibiza și noua Arona, suntem convinși că putem merge mai departe cu această dezvoltare”, declară Wayne Griffiths.
Numărul cel mai mare de unități vândute s-a întregistrat în spania în Spania (54.100). Patria mamă a brandului a fost urmată de Germania, cu 48.600 de autoturisme vândute și Marea Britanie, 29.500.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz