Luna martie a acestui an a adus scăderi importante ale înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, trend în care s-a situat şi segmentul maşinilor electrice, cu un recul de 35,9%, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, reiese din statistica publicată, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
La nivel general, în intervalul analizat s-a consemnat o scădere de 22% a înmatriculărilor de autovehicule noi, comparativ cu martie 2023, respectiv de 17,4% faţă de luna februarie din anul în curs.
Potrivit sursei citate, autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total) au înregistrat, în luna martie 2024, un volum de 8.925 de unităţi, cu 26,6% mai puţin decât în luna similară din anul precedent.
În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă 52,2% din total, în creştere cu 8,6% de la un an la altul, urmat de Clasa C cu o cotă de 27,1% (-21,4%) şi Clasa B – cu o cotă de 10,7% (-44,5%).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna martie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină au raportat o scădere de 39,1% faţă de perioada similară din 2023, până la o pondere de 58,4%.
Pe segmentul autoturismelor echipate cu motoare diesel plus mild hybrid diesel, s-a consemnat o creştere de 24,9% şi o cotă de 17,7% din total piaţă.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) au ajuns la o cotă de piaţă de 23,9%, în martie anul curent, indice care depăşeşte cu 6,2 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel.
De asemenea, autoturismele full electrice deţin o cotă de 7,4% din piaţă, în luna martie a anului 2024, în comparaţie cu datele din martie 2023, când reprezentau 8,4%, iar înmatriculările s-au diminuat cu 35,9%.
În acelaşi timp, autoturismele plug-in hibrid au înregistrat o cotă de 4,9%, în creştere cu 2,6%, la nivel comparativ martie 2024 vs martie 2023.
În luna martie a anului 2024, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 212 unităţi şi o scădere de 57,8%, Tesla Model 3 (cu 83 unităţi şi o creştere de 84,4%) şi Tesla Model Y (78 de unităţi, -2,5%).
La categoria autoturismelor Plug-in, topul este condus, în martie 2024, de Mercedes Benz GLE, cu 35 unităţi şi o creştere de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Toyota RAV4 – cu 33 unităţi (+230%), Ford Kuga şi Porsche Cayenne (cu câte 32 de unităţi).
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primele trei poziţii: Toyota Corolla (190 de unităţi, +20,3% faţă de martie 2023), Toyota RAV4 – cu 165 unităţi şi 44,7% creştere, şi Toyota C-HR (115 unităţi).
Datele APIA relevă faptul că, în prima lună de primăvară a acestui an, vehiculele comerciale uşoare şi minibus înregistrează o creştere a înmatriculărilor de 9,7% faţă de luna martie 2023, din care autovehiculele comerciale uşoare fără minibus o diferenţă de doar două unităţi, de la un an la altul.
În plus, vehiculele comerciale grele şi bus au consemnat, în intervalul de referinţă, un salt de 4%, transmite Agerpres.
Începând cu 1 noiembrie, PPC România își consolidează echipa de leadership prin promovarea și extinderea portofoliilor unor membri cheie. George…
Krown:11, cel mai nou, complex si interactiv spațiu creativ de acest gen din România, își deschide oficial porțile pe data…
Hidroelectrica anunță noi facilități pentru clienții săi: plata online a facturilor de energie electrică prin intermediul cardurilor bancare și un…
Când vine vorba de Black Friday, întreaga lume intră într-o frenezie a cumpărăturilor. Mesaje precum „doar de black friday” sau…
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,7 miliarde de…
În ultimii ani, multe țări și regiuni din întreaga lume au făcut progrese rapide în adoptarea mașinilor electrice. Aproximativ 14…