Valetul Bob de la scara blocului
Reading Time: 3 minuteUn startup românesc a dezvoltat un mini-shop automat cu alimente și băuturi ideal pentru scările de bloc, susținut de o platformă online bazată pe ecosistemul IoT. Mihail Gîrneț, CEO al Bob Concierge, ne-a detaliat planurile de dezvoltare a businessului, cu producție soft & hard în România și investiții totale de peste 11 milioane de euro.
Ați primit o finanțare de 6 milioane de euro. Care sunt planurile de dezvoltare în urma acestei investiții?
Cu această rundă de finanțare, misiunea noastră este să creștem rețeaua Bob Concierge la nivel național, cu încă 400 de locații suplimentare, completând peste cele aproape 100, unde aveam deja instalate dispozitivele Bob. De asemenea, ne vom concentra pe dezvoltare prin pilotarea soluției noastre către un terț, prin inițierea programului de francizare. Atingerea acestui obiectiv va fi susținută de fabrica pe care am deschis-o recent la Pitești pentru producția dispozitivelor Bob. De altfel, investiția totală primită de companie până acum este de 11 milioane de euro. În echipa noastră suntem în prezent aproape 90 de persoane, care lucrează atât în birourile noastre, în fabrică, cât și pe dezvoltare și cercetare și logistică (pe care o avem tot in-house).
Cum funcționează sistemul Bob Concierge?
Bob Concierge aduce în complexele rezidențiale și scările de bloc automatul Bob, un dispozitiv dotat cu un mini-shop cu alimente și băuturi selectate, lockere pentru preluarea coletelor de la curieri, o gamă de servicii casnice, la care se adaugă magazinul online Uncle Bob. În construcția modulului de mini-shop și a tehnologiei de identificare automatizată a tranzacțiilor, ne-am inspirat experiența clienților cu frigiderul din casă. Astfel, folosim tehnologia „grab and go” prin care utilizatorul înregistrat în aplicația mobilă poate deschide mini-shop-ul și lua orice produs își dorește. El trebuie să se autentifice prin scanarea codului QR, urmând ca produsele să fie identificate de multitudinea de senzori, iar suma pentru costul acestora să fie retrasă automat din contul utilizatorului. Tehnologia dezvoltată în cadrul proiectului este superioară altor dezvoltări similare și oferă un concept unic bazat pe tehnologii de tip Internet of Things și inteligență artificială pentru asigura un lanț integrat complet de business, de la logistică la comercializare.
Care este povestea acestui startup? De unde a pornit ideea?
Proiectul a pornit cu un grup de pasionați de inovație și de hardware, în special. Am conceput proiectul Bob Concierge după ce am dezvoltat și implementat anterior un proiect de lockere. Am înțeles treptat nevoia consumatorului de a accesa soluții cât mai rapid și mai aproape, iar lockerele sunt poziționate în spații publice unde beneficiarii trebuie să se deplaseze până la locație. Astfel, am dezvoltat și validat în piață conceptul de SuperConvenience, un mod cu totul nou de a înțelege nevoile imediate ale consumatorului și cum acestea pot fi rezolvate regândind modul de interacțiune al utilizatorului cu aparatul, dar și gama de produse și servicii oferite. Primul succes a fost instalarea primului aparat Bob Concierge, când lumea era încă reticentă. De asemenea, primul target de vânzări a fost atins după luna a doua, chiar dacă produsul oferea doar funcționalități de bază în acel moment, când încă nu aveam aplicația mobilă finalizată.
Unde găsim automatele Bob Concierge?
Automatele Bob Concierge se regăsesc în scările sau în spațiile de parcare ale blocurilor rezidențiale din București și Ifov, aducând foarte aproape de consumator produsele de care acesta are nevoie. Toate costurile de instalare și de administrare sunt suportate de noi, iar utilizatorii nu trebuie să acopere niciun cost suplimentar față de produsele punctuale pe care doresc să le achiziționeze.
Cine dezvoltă componentele software și hardware?
Totul este produs in-house de noi, în România. Componentele dispozitivelor vin printr-o rețea variată de furnizori, din China pâna în America, însă o bună parte dintre acestea sunt făcute în România. Software-ul este, de asemenea, dezvoltat de echipa proprie de programatori români.
Spui că puține startup-uri în România, și chiar din Europa, au curajul de a dezvolta soluții de hardware inteligent. Pe ce se bazează această afirmație și ce susții de fapt?
În Europa se investește în general în companii de software și mult mai puțin în hardware. Nu există deschidere din partea investitorilor, nu există mari dezvoltări pe hardware și vedem puține proiecte care reușesc să treacă de la idee la realizare, pentru că nu reușesc să găsească finanțare. Prin urmare, sunt mai puțini antreprenori care îndrăznesc să dezvolte un proiect hardware. De asemenea, sunt mult mai puțini ingineri hardware decât înainte. De exemplu, electroniștii și în Europa sunt greu de găsit și de angajat. Cei mai mulți oameni de pe piață au fost absorbiți în primă fază de Silicon Valley, iar în Europa este foarte dezvoltată industria auto care a atras inginerii electroniști care au rămas. Sunt foarte greu de găsit oameni pe alt tip de hardware.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz