Valentin Văcăruș: Generația lui noroc

Valentin Văcăruș: Generația lui noroc

Când destinul părea că ne surâde și achita nota a 20 de ani de determinare, dedicare și sacrificiu, cineva a râs și ne-a interzis doza de succes la care stăteam la coadă.

Text de Valentin Văcăruș, Managing Director Godmother

În peste 20 de ani de advertising am avut norocul să traversez atât momente bune cât și momente mai puțin prielnice industriei. Cu peste 4.000 companii implicate (după codul CAEN) și un buget over all de 500 milioane de euro cred că advertisingul este una dintre cele mai competitive industrii din România. La Godmother, 95% din business era focusat pe organizarea de evenimente. ceea ce este un vis urat în perioada actuală.

În ianuarie, la finalul unei ședințe de coaching am primit un feedback: e și despre bulan, măi Valentin. What!?

Context: mă tot gândeam cum să trec la „next level” orice însemna el, eram conștient că sunt cel mai sus din ultimii ani și trebuie să modific ceva, ca să pot să mai urc. Și am apelat la unul dintre cei mai buni oameni de consultanță/coach. Am plătit câteva ședințe cu 500 de euro/ora . Da, da, știam că ce e bun nu este și ieftin. M-am așteptat să mi se spună rețeta pas cu pas a ceea ce trebuie să fac pentru acest „next level”. So, după 2 ore în care am discutat, am analizat strategia, tacticile și abordarea mea, am discutat despre valori și viziune am primit acest gând: e și despre cât noroc ai în viață/business.

Nimeni nu admite cât bulan a avut, ci pune pe masă sau în interviuri munca, dedicarea, viziunea, curajul și… mai puțin norocul. Eram convins că omul știe ce spune și că am nevoie de câteva zile să înțeleg sensul vorbelor lui; Cineva, nu știu cine, a scos la iveală foarte repede sensul acelei concluzii.

La 40 de ani fac parte din generația celor care nu au prins începuturile feroce ale capitalismului cu oportunitățile lui, nu a fost capabil să profite de digitalizare și să scoată un unicorn, nu a dat tunuri să încaseze averi de la stat, ci a ales calea grea prin care am pus cărămidă peste cărămidă, cu gândul ca într-o zi o să putem lăsa ceva în urma noastră de care o să fim mândri.

Sunt între cei mulți care și-au făcut o religie din a livra către client tot ce putem noi mai bun iar, pe de altă parte, să plătim dumnezeiește taxe la stat, salarii la timp, furnizori în termen (chiar dacă de la multinaționale încasăm la minim 90 de zile), cursuri pentru colegi, teambuildinguri, prime, laptopuri mac, scaune mai confortabile, sedii mai cool etc.

Când destinul părea că ne surâde și achita nota a 20 de ani de determinare, dedicare și sacrificiu, cineva a râs și ne-a interzis doza de succes la care stăteam la coadă.

Acum știu: COVID-19 este norocul nostru, al celor care au ales calea aia grea, presărată cu obstacole, dar pe care găseai la fiecare pas multă pasiune și determinare. În egală măsură, COVID-19 poate să fie și ghinionul de a nu mai avea șansa unui drum, oricât de greu ar fi el, sau să te întrebi în ce măsură mai poți continua, din moment ce tu ai făcut totul ca la carte, ai ales strategia bună, ai construit o echipă cu mult efort, răbdare și dedicare, ai implementat bine strategia, le-ai arătat clienților la orice oră din zi și din noapte că se pot baza pe tine, ai fost cuminte și nu ai ratat termenele de plată la stat nici măcar o zi în 20 de ani, nu ai făcut extravaganțe să investești în imobiliare, sedii, mașini de lux sau costume scumpe, nu ți-ai luat vilă sau penthouse în Cotroceni și tot așa. Cam dur să înțelegi că doar cei cu bulan reușesc.

Nu vreau să cred totuși că un ghinion colectiv poate vicia caractere. Chiar și Tesla, Nike, Facebook, Lego, Philips sunt doar câteva exemple care au arătat că au avut momente de cumpănă în dezvoltarea lor, dar nu au cedat nici o secundă. Și pentru noi lupta o să fie dusă pe toate fronturile mai intens ca niciodată. Și noi avem ceva experiență, știm fără bani, că doar nu am avut niciodată  știm fără suport de la stat sau multinațională, că doar nu am avut niciodată, știm să le arătăm o viziune care să îi energizeze pe colegii care vor dori să ducă mai departe alături de noi lupta asta și mai știm să arătăm de ce companiile din jurul nostru au nevoie de noi să facă și mai mulți bani. Avem pe ce să clădim. Ne-au rămas în mod cert valorile, pasiunea, încrederea și determinarea că putem cu mai puțin noroc.

Ce nu știu, și tare mult mă interesează răspunsul, este: cum naiba să facem noi să nu mai depindem de „bulan”?