Valentin Albu, ROCA Industry: Finanțarea creșterii
Reading Time: 2 minuteCând scalezi businessuri pentru extinderea regională, este important să nu pierzi din vedere sănătatea financiară a acestora și să faci o planificare strategică atentă, spune Valentin Albu, Chief Financial Officer al ROCA Industry.
Care sunt provocările financiare pentru scalarea businessurilor din portofoliul ROCA Industry?
Provocările pot varia în funcție de caracteristicile specifice ale industriei, ale subsectorului, de condițiile de piață și de circumstanțele individuale ale companiei. Vorbim de cerințe de capital – scalarea necesită adesea un capital semnificativ pentru extinderea operațiunilor, investiții în tehnologie, marketing și angajarea de personal suplimentar. Accesarea fondurilor necesare poate fi o provocare, chiar dacă în spatele companiilor noastre există un holding.
De asemenea, o provocare importantă o constituie și gestionarea cash-flow-ului. O creștere rapidă poate pune presiune pe cash, deoarece companiile trebuie să investească în necesarul de stocuri, echipamente, personal înainte ca veniturile să fie generate. Atunci când dorești să-ți scalezi businessul, menținerea profitabilității în timpul procesului de extindere poate fi o provocare. Cresc costurile operaționale, apar investițiile în marketing, dar și alte cheltuieli generale care pot avea un impact asupra profitabilității.
Provocările sunt din toate zonele, nu doar financiare, vorbim de riscuri de piață, provocări legate de lanțul de aprovizionare, noi reglementări de respectat când vrei să te extinzi în noi regiuni. Important este să ai un plan, o strategie bine gândită, să te poți adapta rapid în funcție de provocări, iar flexibilitatea este esențială pentru adaptarea la circumstanțe în schimbare.
Cum realizați planificarea strategică pentru businessurile din portofoliu?
Procesul de planificare strategică pentru fiecare companie în parte este extrem de important pentru atingerea unor obiective specific și îmbunătățirea performanței. Pe scurt, planificarea se face împreună cu echipele de management din portofoliu, promovăm alinierea și angajamentul față de planul strategic în întreaga organizație.
Bineînțeles că framework-ul începe cu definirea misiunii, viziunii și a valorilor, dar înainte de asta e important să ne asigurăm că viziunea noastră, de la nivelul echipei Roca Industry, este comunicată clar și eficient. Aceasta include nu numai ceea ce ne dorim să realizăm, ci și de ce este important. Înțelegerea lui „de ce” poate motiva și alinia mai bine oamenii.
După ce ne-am asigurat de aceste aspecte, continuăm cu setarea obiectivelor clare, înțelegerea pieței, a nevoilor clienților, identificarea oportunităților de creștere, dar și potențialele amenințări. Apoi, alocăm resursele, elaborăm un plan de implementare detaliat, cu persoane responsabile pe aspecte din plan. Cum spuneam și mai devreme, e important să revizuim planul și să-l actualizăm periodic în funcție de evoluțiile din piață.
Care sunt avantajele prezenței pe piața de capital? Ce planuri aveți aici?
Avantajele sunt multiple, de la accesul la capital, lichiditate pentru investitori – faptul că suntem o companie listată oferă lichiditate pentru acționarii existenți, ai o vizibilitate sporită, societățile listate au flexibilitatea de a obține capital prin diverse instrumente, cum ar fi acțiuni sau datorii, ceea ce le permite să își optimizeze structura de capital în funcție de condițiile de piață și de nevoile de afaceri. ASF a aprobat prospectul pentru transferul pe piaţa principală a BVB şi pentru majorarea capitalului social.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 379 (15 decembrie 2023 – 15 februarie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz