VALEA MUTĂ, noua producție HBO Europe realizată în România, a fost selectată în cadrul secțiunii Serial Day & Night la cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Geneva Tous Ecrans, care va avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie.
Seria va fi difuzată și în celelalte țări din Europa în care HBO este prezent.
Primul dintre cele patru episoade ale seriei va fi difuzat la HBO pe 23 octombrie, de la ora 20:00, și va fi disponibil fără abonament pe HBO GO. Următoarele trei episoade vor fi difuzate câte unul pe săptămână, în fiecare duminică.
VALEA MUTĂ explorează relația dintre doi adolescenți care oscilează între prietenie și atracție, în timp ce sunt prinși într-o serie de evenimente care îi pun în pericol, devenind martorii unor crime comise într-o pădure de lângă Brașov.
În rolurile principale ale noii producții HBO Europe sunt actorii Theodor Șoptelea și Vlad Bălan, care debutează în film, Rodica Lazăr (Orizont, Carmen), Emilian Oprea (De ce eu?, Autoportretul unei fete cuminţi). Din distribuția seriei fac parte: Corneliu Ulici, Alexandra Fasolă, Ovidiu Niculescu, Mihai Călin, Alina Berzunțeanu, Mihaela Trofimov, Remus Mărgineanu, Ioan Tiberiu Dobrică.
Regia este semnată de Marian Crișan (Orizont, Rocker, Morgen) iar imaginea, de Tudor Mircea (Comoara, Când se lasă seara pestre București sau metabolism, Rocker). Valea Mută este o adaptare a unui format norvegian, Øyevitne/Eye Witness, cu un scenariu semnat de Christian Barna. Filmările au durat 48 de zile și s-au desfășurat, în cea mai mare parte, în județul Brașov. Echipa HBO implicată în realizarea și producția seriei este reprezentată de Johnathan Young și Steve Matthews, producători executivi HBO Europe, Andra Radu, producător creativ HBO România, și Alina David, producător HBO România.
Casa de producție a seriei Valea Mută este Castel Film, reprezentată de Bogdan Moncea.
Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…